I
Se aşterne seara de iarnă
Cu miros de fripturi în pasaje
Ora 6.
Arsul sfârşit al zilelor fumegânde
Şi acum rafale de ploaie înfăşoară-n hârtie
Resturi soioase
De frunze uscate la picioarele tale
Şi ziare de pe terenuri virane;
Rafalele bat
În jaluzelele rupte şi în hornuri
Iar la colţ de stradă
Un cal singuratic sforăie şi dă din picior
Şi apoi luminile lămpilor.
II
Dimineaţa devine conştientă
De izul subţire al berii răsuflate
Pe străzile cu rumeguş pavate
Şi de toate picioarele noroite care apasă
Spre standurile cafelei de dimineaţă.
Cu alte făţărnicii
Pe care timpul le reia
Te poţi gândi la toate mâinile
Care ridică umbre murdare şi întunecate
În o mie de camere mobilate.
III
Ai aruncat pătura de pe pat
Şi stai întinsă pe spate aşteptând;
Ai aţipit şi ai văzut cum noaptea îţi dezvăluie
Miile de imagini sordide
Din care sufletul tău este format;
Ele clipesc pe tavan
Si când toată lumea s-a întors
Şi lumina s-a strecurat printre jaluzele
Si ai auzit rândunelele în rigole
Ai avut revelaţia străzii
Căci strada nu prea înţelege;
Stând singură pe marginea patului, unde
Ai înfăşurat hârtiile din părul tău,
Ori ţi-ai apucat tălpile de la picioare
În palmele mâinilor tale murdare.
IV
Sufletul ei s-a întins strâns peste cerul
Care se pierde în spatele unui bloc din marile oraşe,
Sau este călcat de tălpi insistente
La ora 4 şi la 5 şi la 6;
Şi degete scurte şi pătrăţoase umplând pipe
Şi ziare de seară şi ochi
Având anumite certitudini,
Conştiinţa străzii înnegrite
Nerăbdătoare să controleze totul.
Îmi dau un impuls gândurile care se încreţesc
În jurul acestor imagini, şi se agaţă:
Noţiunea unui lucru infinit de uşor
Infinit de suferind.
Şterge-te cu mâna la gură şi râzi;
Lumea se învârte în jurul ei ca femeile antice
Care adunau vreascuri pe pământul arid.
