Și doar în pomi zăpada rezistă ca un nimb
îți mai aduci aminte? Când ești copil curg streșini
trec păsări, duc în pliscuri stafiile cireși
fructe cu gust de apă, răni ale altui timp.
Nevindecate răni în vis se zbat,
ca praznicele-n oglindă, tot în oglindă guști,
vedenii necrezute, ca golul unei puști
care-a ucis zăpada și ea a sângerat.
Cum să te fac să-ți pară rău de tine,
să calci un drum de adevăr în sine-ți,
să n-ai de dus aceste pleoape vineți
privind fluid prin ochii încă tineri!
Ce să-ți aduc aminte? Ce e? Ce-a fost atunci?
Să-ți mai aduci aminte e-un mod scăzut în fire,
iei fructele cu totul, cu creanga lor subțire,
le-așezi în vase goale ca-n niște cuiburi lungi.
Să mă hândesc ce să-ți arăt când vii,
fotografii cu multă lume gri,
o casă care s-ar înzăpezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează