I.
„ - O bard al armoniei
cu cântec îngeresc,
simbol al poeziei,
misionar ceresc,
II.
Cum poți în colivie
să cânți tu tot mereu?
N-ai tu copii, soție?
Îți place lanțul tău?”
III.
„ - Nu cred a fi sub soare
vre-o ființă vie
să-i placă a sale fiare,
s-adore-a sa sclavie.
IV.
Lipsit de libertate
și eu la început
am fost ca tine, frate,
mult timp trist și tăcut.
V.
P-o noapte înstelată
când luna lumina,
durerea-mi comprimată
în cânturi s-exalata.
VI.
D-atunci a mea durere
prin cânturi o alin,
când cânt, tu simți plăcere;
iar eu gem și suspin.
VII.
Gândesc l-a mea soție,
și la copiii mei,
la cuib, și la câmpie
știi tu ceva de ei?”
VIII.
„ - Decât miere și lapte,
sub jugul de despoți,
mai bine-n libertate
să viețuiești cum poți.
IX.
O! Cântă, cântă, frate,
când simți vreun dor greu:
prin cântec omu-și scoate
din sânu-i focul său!”
Poezie publicată în volumul Flori de la Tușnad, București, 1872)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează