Peisaj de iarnă - Nichita Stănescu

O vreme de argint masiv
pe-alocuri înnegrit de vreme,
țintat cu sori, metalic tiv,
la orizont scrâșnește, geme.

Copacii de argint, tăcând,
din crengile de-argint, oprite,
nemailovind, nemaisunand
nici ore-ovale nici clipite.

Par, cum îi întâlnești, așa,
explozii împietrite, surde,
care-au țâșnit spre cer cândva,
din arhebuze și din durde.

Dar eu bat câmpul iernii, greu
cu pașii de-argint ii sun argintul
o, fericit auzul meu!
Ecoul bate-n jur argintul.

Și-o clipă dacă m-aș opri
s-ar prăbuși, de-argint, o clipă.
Si peste câmp s-ar auzi
țintarul brâu de-argint cum țipă!