De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…
n-aș fi crezut atâta gol să fie!
E vană orișice filozofie
când zorile și-au stins trandafiriul.
Mi-ai fost unicul gând și avuție…
de când mi te-a înfășurat sicriul
zadarnic mai încerc să fac pe viul
mi-e mult mai greu pământul decât ție!
Ne-a despărțit ursita nemiloasă…
a fulgerat spăimântătoarea coasă
tăindu-ne-mpletitele destine.
Și lacrimilor ne-a secat șuvoiul,
eu sunt, în lumea celor vii, strigoiul,
iar cel adevărat sunt lângă tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează