În ajunul anului nou - Constantin Mille

Te duci în veşnicie, bătrân cu ghebu-n spate,
Saturn la el te chiamă păcatele să-i spui,
și proasta omenire gonindu-te departe,
cu flori primeşte-n sgomot pe-al timpului nou pui!

Ba spun poeţii încă că pruncu-i plin de glume,
că fericirea este în cornul lui, că mâne
mai mândru răsări-va alt soare pentru lume,
că pacea şi dreptatea vor lua a vieţii frâne!

An nou! An vechi! Pe lume tot rele o s-aducă;
urcați-l azi în slavă şi mâni l-îţi blăstăma,
războiul roş de sânge zăbalele îşi muşcă:
tiranii vor războaie; războaie vom purta.

Te duci, moşneag, purtându-ţi pe spetele-ţi curbate
volumul gros de fapte ce-n cale ai privit:
popoarele în prada mizeriei turbate
și-un tron prin dinamită în aer asvârlit!

An nou! Ce lucruri nouă aduci pe lume, spune,
sub forma tinereţii n-ascunzi vre un bătrân?
Ne-aduci oare alinul, eşti sol de vremi mai bune?
Cu cine eşti: cu robii - sau eşti cu-al lor stăpân?

O parcă văd la anul cum lumea-nsângerată
te va goni cu chiot, cu plânset, cu fiori...
dar, vai! Ca să salute din suflet bucurată
alt prunc, alt an, ce sigur nu-i va duce flori!