Powered By Blogger

20 feb. 2020

Părul lăudat - Constantin D. Aricescu



















Constantin D. Aricescu n. 18 martie 1823, Câmpulung
 d. 18 februarie 1886, București a fost revizor școlar, ziarist, istoric, publicist, dramaturg, traducător, prozator, memorialist, poet, deputat.

Părul lăudat - Constantin D. Aricescu

P-o poiană mare,
și frumoasă tare,
a crescut odată un păr minunat,
ce de toată lumea era lăudat.

Popolul grămadă, foarte curios,
alerga să vază părul cel frumos:
și fieștecine câte-un sac ducea,
cu pere alese crezând a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
că părul măreț
era pădureț;
ba și scorburos,
sterp și nodoros;
și din păr cădea
câte-o pară-abia;
și aceea... rea! (bis)
Iar vestitul nume
de părul mănos
îl didese-n lume
un român drăcos:
voind cu aceasta a ridicula
pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
proverbul știut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
că te-ntorci cu dânsul gol și rușinat.

1872

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează