Elegie - Mariana Marin

Doamne,

de m-aș putea odihni într-un sanatoriu de munte,

printre pastile roz și albastre,

un sanatoriu cu miros puternic de brad

și covoare moi,

cu doamne cochete si nevrozate

de conflicte plăcute, mici, conjugale.

De-aș avea si eu o traumă ca pojarul,

o răpăială de ploaie de vară,

o nevroză ca o mătase,

după care esti si mai iubita:

o nevroză ca un abur de mușetel,

după care ești si mai buimacă,

celestă,

după care fluxul feminității tale asalteaza lumea,

o vindecă, îi dă frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.

De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vietii,

în cotloane diverse si simple, cinstite,

unde să nu existe decît un pat în care să dorm

și un lighean în care să vomit

tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,

să tot vomit.

Fragmente - Ion Vitner

când fântânile arteziene au sărutat

cerul în azur al tavernelor, lampioanele

fugeau cu râurile spre ieșiri.

... la porțile cetăților

mâinile flăcărilor

purtau trupul zeilor peste ziduri

În palmă-mi umblă trupul tău.

pădurile cădeau strigând în prăpastie.

1934

Ion Vitner - Biografie

Ion Vitner (n. 19 august 1914, București, d. 1991) a fost un scriitor și critic român asociat cu proletcultismul. Chiar dacă primele sale volume de versuri sunt asociate cu avangarda, ele sunt tot în spiritul literaturii proletare de mai târziu...

Opere

* Octombrie, 1932 (publicat sub numele de Ion Wittner)

* Supremul adevăr, editura unu, București, 1933 (ediție hors-commerce cu un portret de M. Grünspan și cu un autoportret-colaj de autor; publicat sub numele de Ion Wittner)

* Critica criticii, 1949

* Pasiunea lui Pavel Corceaghin, 1949

* Fronturile de luptă ale lui C. Dobrogeanu-Gherea, 1949

* Influența clasei muncitoare în opera lui Eminescu și Caragiale, 1949

* Poezia lui A. Toma, 1950

* Viața și opera lui D. Th. Neculuță, Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., București, 1950

* Problema moștenirii literare, 1952

* Eminescu, Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1955

* Un mare scriitor al Chinei de Azi: Go Mo-Jo, Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1955

* Eminescu, Editura Allami Irodalmi es Meveszeti Kiado, Marosvasarhely, 1956

* Firul Ariadnei, Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1957

* Meridiane literare, Editura de Stat pentru Literatură și artă, București, 1960

* Prozatori contemporani: Ion Vitner. Vol. I, Editura pentru Literatură, București, 1961

* Prozatori contemporani: Ion Vitner. Vol. II, Editura pentru Literatură, București, 1962

* Formarea conceputului de literatură socialistă. Literatura în publicațiile socialiste și muncitorești. Reviste literare, Editura pentru Literatură, București, 1966

* Albert Camus sau tragicul exilului, Editura pentru literatura universală, București, 1968

* Semnele romanului, Editura Cartea Românească, București, 1971

* Reverii pe malurile Senei, Editura Cartea Românească, București, 1978

* Alexandru Ivasicu. Înfruntarea contrariilor, Colecția \"Contemporanul nostru\", Editura Albatros, București, 1980

* Popas lângă Notre-Dame, Editura Cartea Românească, București, 1981 (jurnal de călătorie).

Vară - Aurel Zaremba

lui Virgil Gheorghiu

Nu știu de ce mi-a venit să râd când am văzut barba și mustățile prietenului meu, roșii. Semăna cu tinichigiul evreu, care îmi înlocuia ulucile sparte de rugină.

Cercând să-i așez mâinile în cruce pe piept, căutam să-mi imaginez prin ce procedeu și din care cauză organică, barba lui neagră, a devenit pe nesimțite roșie.

Mâinile nu voiau deloc să stea: cădeau înapoi, moi, cu mâinile amorțite cu oase elastice.

Dintre toți prietenii lui, singur eu am venit la înmormântare.

Murise într-un sanatoriu, aflat într-o pădure, departe de oraș.

Când logodnica lui, înfruntând sforțările celor care voiau să o oprească, a năvălit asupra sicriului, îmbrățișând cadavrul iubitului ei, și sărutându-l pe mustățile roșii, gura i s-a strâmbat într-un rânjet de cal mort.

Suspine răgăite, clocote de sânge fierbând în piept mi-au îndurerat nervii.

Am privit înapoi.

O mulțime de umbre în halate vărsau lacrimi din ochi scobiți de ftizie.

Un gardian bătrân, cu mustăți albe, râdea făcând din ochi unei femei cu pălăria înaltă.

În pădure ciripeau păsări.

Prin mâneca de voal am întrezărit cotul brun și ascuțit al mamei prietenului meu.

1969

Deschidere - Aurel Zaremba

fragmente

3

Aerul se colorează-n fluturi

curcubee-n horă

leneviri de brațe de argint

revărsate-n maluri

foi de cositor întind

ciripiri

pădurea ca un șal

își scutură franjurile

în gelatina dimineții

mugurii înfloresc păsări

7

Descompus pământul

transpiră-n porii văilor

baghetele florilor

mențin orchestrația câmpului

antenele soarelui

culeg rămășițele nopții

aninat de botul vacilor

iazul se leagănă ca o plasă

săgețile păsărilor

se desprind din rețeaua pădurii

fularul cărărilor

se deapănă pe mosorul copacilor

pisicile panselelor

torc iedera luminii

11

Funingine de voal

împresurat de fildeșul umerilor

căile luminii s-au închis

cu lacăte de nouri

poduri albe se aștern

ca fețe de mese

tremurul corăbiilor

cu pânze de ape

apele sunt acoperite

cu pânzele corăbiilor

glasul pescărușilor

ca zborul libelulei

printre gene - gratiile ochilor

privirile ca porumbei

se aruncă deasupra orașului

drumurile-s așternute cu covoare

arcurile nopții

au înflorit lumini de artificii

pasul dezgroapă ecourile trecutului.

Aurel Zaremba - Biografie

Aurel Zaremba sau A. Zaremba (n. 21 iulie 1908, Iași - d. 9 august 1930, Iași), cunoscut și sub pseudonimul Azar, a fost un poet român de avangardă. A locuit în cartierul ieșean al Tătărăștilor. A fost redactor-șef la revista XX - literatură contimporană și colaborator la revista Unu a lui Sașa Pană și la revista Prospect a prietenului său Virgil Gheorghiu. N-a publicat niciun volum în timpul vieții. Cu ocazia morții sale timpurii, a apărut în revista unu o pagină colectivă, Aurel Zaremba - Închidere, cu tributuri de Sașa Pană, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Alexandru Dimitriu-Păușești și Raul Iulian. După moarte, poemele sale au fost adunate de Sașa Pană în volumul Deschidere (incluzând un portret de Jules Perahim), care a fost tipărit într-un tiraj de 151 de exemplare la editura unu în 1933.

Cândva... - Florentina Cuteanu

Cândva mă răsfățai cu telefoane,

Mesaje mii îmi defilau prin față,

Se revărsa iubirea prin butoane,

Acum...numai tăcerea mă răsfață.

Cândva eram iubirea-ți absolută

Și mi-ai clădit un piedestal sub soare;

Acum lumina ploii mă sărută

Și mă mângâie păsări călătoare.

Cândva eram minunea ta din vise,

O sfântă zugrăvită pe icoane,

Mi te-nchinai fără să ceri permise,

Acum și-n zâmbet se strecoară toane.

Cândva ți-eram lumina din abisuri

Și mă-nveleai în tandre jurăminte,

O muză rătăcită prin înscrisuri,

Acum...un nume izgonit din minte.

Cândva eram perechea ideală,

Ca două taine ce se-ntrepătrund

De dor prin aurora boreală,

Acum...doar neguri ochii ți-i pătrund...

Păstrează toamne pentru mine! - Florentina Cuteanu

Păstrează toamna înc-o lună

Și lasă-mi dorul să respire

Cât norii timpului se-adună

Pe chipul ars de amăgire!

Aprinde candela iubirii

Prin pomii desfrunziți de patimi,

Pios omagiu fericirii,

Cea risipită-n rit și datini.

Păstrează-o frunză ruginie

Într-un cotlon ferit de vânturi

Și urma florilor pe ie

Îmbrățișate-n dans, de fluturi!

În cânt de greieri să fur clipe

Cu-aroma merelor din zare

Iar dorul să se înfiripe

Din pașii noștri...pe-o cărare.

Păstrează toamne pentru mine,

Să simt mireasma lor pe buze

Și-n ochi să poposească-albine

În șoapta stinsă-a unei frunze!

Crucea mea cu nituri multe - Florentina Cuteanu

Crucea mea cu nituri multe,

Sufletul mi-a gârbovit;

Am urcat-o-n vârf de munte

Și prin văi m-am istovit..

Am cărat-o-n spate-n toamne

Și-n nămeți am înotat;

N-am cerut clemență, Doamne,

Am tăcut și-am îndurat.

Am știut să-mi iau puterea

Doar din mila ta cea mare;

Ploaia mi-a spălat durerea,

Vântu-a șters lacrimi amare..

Acum simt povara vieții 

Cum apasă pe-al meu umăr;

S-au dus anii tinereții

Și n-am avut timp să-i număr.

Crucea ta o port de-o vreme

Doar pe cale pietruită;

Nu mai vântur teoreme,

Doar mă-nclin la vreo ispită.

Nu mai aștept niciun bine

Să-mi presare flori pe cale;

Trandafir sau mărăcine,

Toți ne-nșiruim spre vale.

Ai rămas, căsuța mea - Florentina Cuteanu

Ai rămas căsuța mea, tăcută,

Încălzită doar de-o amintire;

Dușumeaua de cuvinte mută,

Suferă din lipsă de iubire.

Pe icoana atârnată-n dungă,

Lacrima de Christ e troienită;

Mâna mamei praful nu-l alungă,

Că-n sfârșit și dânsa-i odihnită.

La fereastra dinspre râu suspină

O perdea desprinsă de veșminte;

Ea în suflet îmi cernea lumină

Când îmi încolțeau doi ochi în minte.

Erau negru fir de întuneric,

Dintr-o noapte-a tinereții zămislit;

Când iubirea intră pe generic,

Te transformă-n Prometeu înlănțuit.

Ai rămas căsuță, tristă ca un dor

Purtându-și povara-n lumea mărginită;

Curtea neuitării plânge sub mohor

Și-un reproș suspină-n cheia ruginită.

De iubire n-am dus lipsă - Florentina Cuteanu

De iubire n-am dus lipsă

Că mi-a fost un câmp cu flori;

Prin portița sa deschisă,

Am pășit de-atâtea ori.

Am iubit ochii albaștri

Și cei verzi mi-au dat fiori

Iar cei negri-n nori sihaștri,

Mi-au pavat dorul cu flori.

De iubire nu am teamă;

M-aștepta în dosul porții

Cu iluzii în năframă,

De mă dam de ceasul morții.

O priveam în ochi cu sete

Și mă-mpodobea cu dor;

Am zidit lângă perete

Visuri...până o să mor.

De iubire-am fost ursită

 Să-i sorb zâmbetul pe-ascuns,

 Să țes visuri din ispită, 

Spre-a rămâne-n pumnul strâns.

Când ochii mei tac - Florentina Cuteanu

Când ochii mei tac sub gene cernite,

Ascultă tăcerea răsfrântă în noi,

Amână-ntrebări în gând tăinuite,

Surprinde-mi privirea pe buzele moi!

Citește-n tăcere răspuns nerostit

Ce-așteaptă-un semnal  legat de privire,

Ucide-mi iubirea în leagăn cănit

Și grabnic dezleagă-mi dorul din fire!

Când ochii mei tac, vorbește lumina

Înlănțuită de iriși sub pleoape,

Ascunde- n străfund durerea și vina,

Cuvinte să vină cât mai aproape.

Tăcerea le-absoarbe în văl sidefiu,

Le-acoperă chipul cu vise târzii,

Ca--n freamătul vieții o umbră să-ți fiu

Din floarea reginei...prin munții pustii.

Vine cineva din depărtare - Nelly Sachs

Vine cineva

din depărtare

cu o limbă 

care poate închide

sunetul

cu nechezatul iepei

sau 

cu piuitul 

puiului de mierlă

sau 

de asemenea ca un fierăstrău scârțâietor

care taie orice apropiere

Vine cineva 

din depărtare

cu mișcările câinelui

sau 

poate ale șobolanului

și este iarnă

așa că îmbracă-l călduros

el are foc sub tălpile picioarelor

(poate că el călărește

pe un meterorit)

așa că nu-l interzice

dacă covorul tău strigă ars

Un străin poartă întotdeauna

patria sa în brațe

ca un copil orfan

care, s-ar putea întâmpla, 

să nu caute altceva

decât un mormânt. 

Traducerea Dorina Brândusa Landén

Fără păcat - Ioan Romeo Rosiianu

Eu n-am ținut amiezile de mână

nimic nimic nu am făcut

dar am cerut la ceruri și la lună

un ceas de liniște-mprumut

nu mi s-a dat că sunt zgârcite

când razele se risipesc mereu

doar demonii-au putut să se-nfiripe

la umbra celui Dumnezeu

eu de cei sfinți am tot uitat

erau pictați cu ochii goi

dar m-am rugat la ultimul visat

și-l tot visez mereu mereu

nu cer și nu am ce să vând

nimicul meu e mult prea mare

mă uit în jurul meu și râd

tăcerea ta e tot ce doare

de rest nu cumpăr mai nimic

n-am trebuință sau cătare

de-aceea astăzi pot să zic

că n-o să mai ajung la mare

corăbii n-am deci n-are rost

nici lotcă n-am lăsat la val

la pescuit când am mai fost

am tot cântat tristețe la caval

eu nu mai țin acum nimic

nimic din ce se zice și se spune

mă uit la vechiul alambic

povestea lui cum mi-o mai spune

eu nu pricep dar râd frumos

un zâmbet am pierdut în lume

sunt măr pe masă găunos

adânc de-nalt nu doar genune.

Anotimpul meu e drept - Ioan Romeo Rosiianu

Mamă anotimpul meu e drept

strâmb sunt de-astăzi numai eu

mă îndrept spre groapă că am drept

să-mi fumez tăceri cu Dumnezeu

mamă timpul mi s-a risipit în prund

câmpul pârjolit e plin de dor

eu mai am doar versuri într-un gând

arșița din suflet mi-e spre nor

mamă e pustiu și clipa doare

ceasul s-a topit în secundar

fiecare lacrimă ce-mi moare

e obolul meu în calendar

m-am pierdut speriat în lume

lume rea stilete și cuțite

astăzi pot cu jale a vă spune

gândurile foarte ascuțite

mi-am făcut mormânt înspre apus

să te țin de mână și de suflet

când voi fi în moartea mea răpus

tu vei recunoaște după umblet

e târziu și-n ochiul meu acum

depărtarea nu-mi mai e aproape

stau la geamul vieții și vă spun

că nu știu de doruri și de pleoape

nu mai pot să mă ascund în crâng

umbra se usucă pe cărare

duc cu mine-n groapă și ascund

sufletul micuț și-atât de mare

o să fie iarăși cum a fost

nu-i nimica nou și minunat

să trăiesc acuma n-are rost

nu mai am castele sau palat

mi-a rămas cuvântul așternut

niște șoapte am la cingătoare

jur că-n viața goală m-a durut

că n-am mai ajuns la soare.