Powered By Blogger

31 aug. 2025

Conștient - Wilfred Owen


Degetele i se dezmorțesc și flutură în sus pe pat,

Ochii i se deschid cu o strângere de voință,

Îmbiate de florile galbene de narcisă de lângă cap,

Șnururile jaluzelei se târăsc pe pervazul ferestrei.


Ce podea netedă are salonul! Ce covor!

Cine vorbește în secret, departe de auzul nostru?

Trei muște se târăsc în jurul ulciorului strălucitor,

„Asistentă! Doctore!” - „Da, sunt bine, sunt încă bine.”


Dar seara burlacă învăluie tot aerul, încolo,

Pare că nu e timp să vrea o înghițitură de apă,

Asistenta privește atât de departe. Și ici și colo

Muzică și trandafiri tresar într-un măcel purpuriu.


Nu-și amintește când a văzut ultima oară cerul albastru,

Șanțul e mai îngust, rece, îi e frig, și totuși îi e cald,

Și nu e lumină să vadă chipurile, măiastru, 

Nu e timp să întrebe, nu știe ce să mai întrebe...

Wilfred Owen - Biografie

Wilfred Edward Salter Owen MC ( 18 martie 1893 în Oswestry, comitatul Shropshire, Anglia, Regatul Unit – 4 noiembrie 1918 lângă Ors, Franța ) a fost un poet și soldat britanic. Este considerat cel mai important martor contemporan al Primului Război Mondial din literatura engleză. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale nu au fost publicate decât după moartea sa. Prefața pe care a scris-o la colecția de poezii ale sale, care urma să fie publicată în 1919, conține mai multe expresii care au devenit idiomatice în limba engleză, inclusiv „ War, and the pity of War” și „ The Poetry is in the pity” (cf. sintagma ulterioară „writing from concern ”).


Owen a fost cel mai mare dintre cei patru copii ai unei familii de origini engleze și galeze. Părinții săi, Tom, muncitor feroviar, și Susan Owen, locuiau într-o casă prosperă aparținând bunicului său. După moartea bunicului său, în 1897, au fost nevoiți să închirieze un apartament mobilat într-o zonă rezidențială săracă din Birkenhead. Wilfred Owen a urmat cursurile Institutului Birkenhead și ale Școlii Tehnice Shrewsbury. În timpul unei vacanțe petrecute în Cheshire, în 1903 sau 1904, și-a descoperit talentul pentru poezie. A primit o educație anglicană la școli protestante, printre primele sale influențe s-au numărat John Keats și, ca mulți dintre contemporanii săi, Biblia.


La scurt timp după ce a terminat școala, în 1911, Owen a promovat examenul de admitere și a fost înscris la Universitatea din Londra, dar rezultatele sale nu au fost suficient de bune pentru a-i obține o bursă.  În schimbul cazării gratuite și al ajutorului pentru pregătirea examenelor, a lucrat ca asistent laic al vicarului din Dunsden și ca stagiar la Școala Wyle Cop. Apoi a studiat botanica și, mai târziu, la inițiativa facultății de engleză de la University College of Reading, acum Universitatea din Reading, tot engleză veche, fără a fi nevoit să plătească taxe de școlarizare. Deoarece a aplicat fără succes pentru o bursă încă o dată, a fost forțat să-și continue studiile acolo. Înainte de izbucnirea războiului, a lucrat ca profesor privat de engleză la Școala Berlitz din Bordeaux.


După ce s-a întors pe front, Owen a condus unități ale celui de-al Doilea Regiment Manchester în asaltul punctelor forte inamice din apropierea satului Joncourt, la 1 octombrie 1918, și a fost decorat cu Crucea Militară pentru conduita sa.  A fost ucis cu aproape exact o săptămână înainte de Armistițiu, la sud de Ors, pe Canalul Sambre à l'Oise, în timpul celei de-a Doua Bătălii de la Sambre. I s-a acordat postum Crucea Militară pentru vitejia sa și conducerea operațiunii. Când vestea morții sale a ajuns în orașul său natal, clopotele bisericii orașului băteau tratatul de pace.

27 aug. 2025

Mi-e frică! De cine mi-e frică? - Emily Dickinson


Mi-e frică! De cine mi-e frică?

Nu de Moarte – cine e Ea?

Portăreasa din Casa Tatălui meu

Tot atâta m-ar intimida!


De viaţă? Ciudat ar fi să mă tem

De-un lucru ce mă cuprinde concret –

Dintr-o Existenţă – ori în Două –

Ca un dumnezeiesc Decret.


De-nviere? Răsăritul oare se teme

De ziua ce mâine-o să vină

Cu fruntea ei pretenţioasă?

Coroana-mi mai iute-i de vină!


Traducerea Veronica Porumbacu

Fericire - Hermann Hesse


Cât timp te-avânţi spre fericire,

vei fi mereu nefericit

chiar dac-apuci ce ţi-ai dorit.

Cât timp te plângi de păgubire,

încerci, ratezi, iar şanse-ţi dai,

ai doar speranţe, pace n-ai.


Dar când din minte o să-ţi piară

tot ce-ai dorit şi ai visat,

şi nu mai speri ca alteori,

atunci, cu inima uşoară,

cu sufletul despovărat,

începi să zbori.


Traducerea Paul Abucean

Povestea omului - Ion Pribeagu


În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,

Care-a făcut şi cerul şi pământul,

Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,

Să-Şi încunune această operă măreaţă,


A strâns vieţuitoarele-n grădină,

De la ihtiozaur la jivină...

Şi om şi leu şi flutur şi măgar

Şi elefant, mamut şi jaguar,


Hipopotam, furnică, zebră, miel,

Lăcustă, armăsar şi porumbel;

Şi arătându-li-se lor, de sus,

A pogorât şi omului i-a spus:


- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,

Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,

De-aceea tu eşti hărăzit, anume,

Să stăpâneşti de acum întreaga lume!


Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale

Cu-ntregul nimb de fiori şi de minuni,

Şi-n toate ale tale!…

Vei spinteca văzduhuri şi genuni

Cu transatlantice şi cuirasate

Şi te vei bucura, iubitul meu, de toate:


Fecioare cu ochi plini de primăveri,

Ţi-or procura din amfore, plăceri

Şi vin şi fructe, nopţi cu mii de stele

Şi paji cu-aripi de vis şi peruzele.


Biruitor, a tot ce te-nconjoară,

Vei cuceri a lumilor comoară,

Tronind ca un titan printre titani...

Şi vei trăi-n total: 30 de ani.


- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!

Pentru atâtea bunuri care-mi dai:

Comori de vis, de basm şi de festin,

Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!


Mă faci stăpân pe-o lume de poveşti

Şi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti...

Atâtea bucurii şi-atât senin...

E prea puţin, Stăpânul meu divin!


- O fi! Dar mai aşteaptă, zise 'Naltul,

Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul!

Rotindu-şi blând privirea în careu,

Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu


Şi-i zise: Tu, pentru că eşti Bou, atunci,

Ţi-am hărăzit cele mai grele munci:

Să tragi la jug, o viaţă de durere,

Să suferi umilinţele-n tăcere.


Cu creierul, tu, să nu poţi gândi,

Cu limba ta lungă să nu poţi vorbi,

Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,

S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.


Nicicând să te-odihnească dimineaţa,

Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat

Şi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,

Tu, Boule, să fii încornorat!


În suferinţă crâncenă şi mută,

Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!

- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,

Prea mare-i harul bunătăţii Tale!


Răspunse bietul bou, plin de suspine.

Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci...

- Bine - exclamă Dumnezeu - prea bine:

Dă-i Omului, din ei, vreo 20!


- Ham-ham! se auzi din bălării,

Iar Domnul către câine, rar, vorbi:

- Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,

Să dai din coadă şi să linguşeşti,


Să stai în două labe, tu vei ştii

Şi credincios stăpânului să fii!

Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolan

Şi egoist, bănuitor, viclean


Să latri către lună, aiurit,

Să lingi nuiaua care te-a lovit.

Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,

Să fii şi poliţist şi comediant,


Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine...

Şi să mori singur, sigur ca un câine.

Şi astfel printre javre şi duşmani

Să-ţi duci întreaga viaţă 40 de ani!


- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),

E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!

- Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci...

Şi Omului mai dă-i vreo 20!


Veni la rând maimuţa din poveste...

Văzând-o cât de şugubeaţă este,

Eternul Domn al Zărilor şi-al Humii

I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.


În petice şi cu vopsea pe faţă,

Vei dănţui la circ ca o paiaţă.

Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,

Să-şi bată joc copiii toţi de tine.


Zurlie să te caţeri, să faci saltul

Şi să te arunci dintr-un copac în altul.

Să joci, să cazi în cap şi în picioare

Şi dosul să-l arăţi la fiecare...


Te vei hrăni cu ierburi şi castani

Şi-ai să trăieşti... vreo 40 de ani!

- E prea mult, Doamne, şi-s atât de mică!…

A zis maimuţa, cu mişcări zevzece...


- De ţi se pare că-i prea mult, maimuţă,

Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!..


Aşa că Omul nostru, cum vă spui,

Trăieşte cei 30 de ani ai lui,

Cei mai frumoşi, cu visul şi avântul

Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul.


Iubeşte, înalţă imnuri către soare,

Femei şi vin şi flori şi sărbătoare.

Se-mbată de succes şi de noroc,

Se-avântă-n vraja culmilor de foc,


Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,

30 de ani de cântec şi de vis...

Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,

Să îşi trăiască anii cei de Bou...


Se-nsoară, un indiciu capital

C-a şi intrat în regnul animal.

Face copii şi-n pragul dimineţii

Trage amar la jugul greu al vieţii,


Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne...

Şi ca tot boul, poarta-ades şi coarne.

După 50 de ani, de azi pe mâine,

Devine rău şi latră ca un câine...


Viclean şi egoist şi infidel,

I se tot pare că ai ceva cu el.

Te mârâie cu anasâna,

Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.


Şi bănuie, din toate câte-i spui,

Că vrei să te înfrupţi din ce-i al lui.

Devine, din dinam, degringoladă

Şi, ca un câine, dă şi el din coadă.


Apoi începe, bietul găgăuţă,

Să îşi trăiască anii de maimuţă.

Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.

Ar vrea să zburde, dar se'mpleticeşte.


Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,

Face figuri frivole şi se strâmbă,

Din şolduri îi atârnă cărnuri vechi.

Îi creşte păr pe nas şi în urechi.


Îi iese-un neg, devine surd şi chel

Şi cei mai tineri îşi bat joc de el.

Copiii chicotesc cu el în cor

Şi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor…


Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,

Închide ochii... Dumnezeu să-l ierte!

Aşa că, dacă judeci olecuţă,

Te naşti un înger blond şi mori maimuţă.

A fost odată o poveste - Vasko Popa


Se isprăvea 

Înainte de-a începe

Şi-ncepea

După ce se isprăvea


Eroii ei intrau în ea

După moarte

Şi ieşeau din ea

Înainte de-a se naşte


Eroii ei vorbeau

Despre o ţară despre un cer

Vorbeau de toate


De-un singur lucru nu vorbeau

Un lucru pe care nici măcar ei nu-l ştiau

Acela că nu sunt decât eroi de poveste


Dintr-o poveste care se isprăvea

Înainte de-a începe

Şi-ncepea

După ce se isprăvea.


Traducerea Nichita Stănescu

Rezonanță - Vasko Popa


Camera goală începe să rânjească 

Mă-retrag în propria-mi piele.

Tavanul începe să chelălăie.

Îi arunc un os.

Colțurile încep să hămăie.

Le-arunc și lpr un os.

Podeaua începe să mârâie.

i-arunc și ei un os. 

Un perete începe să latre. 

I-arunc și lui un os. 

Ș-al doilea, ș-al treilea . ș-al patrulea -

Încep să latre.

Fiecăruia i-arunc un os.

Camera goală începe să urle.

Gol eu însumi 

făr-de nici un os 

mă înmulțesc într-un ecou 

al urletului

și răsun, răsun, 

răsun.


Traducerea Nichita Stănescu

Pacea lumii - Vasile Militaru


E ştiut de toată lumea

că sub soare şi sub stele

animalele pădurii

- pline de veninul urii -

se sfâşie între ele.


Cerbul spune, că'ntr'o vreme,

nu pot şti prin ce mijloc,

reuşi precum se spune

să le-adune la un loc.

Ba dorind, cu gânduri bune,

să le mai amestece

a adus printre jivine

si-unele domestice.

Şi-adunate astfel, horă,

într'o tainică poiană,

cerbul, nobil în simţire

şi cu lacrima în geană,

a luat atunci cuvântul:

- Haideţi fraţilor, fiţi nobili,

de la leu şi pân'la oaie

dela lupi până la miel,

să uităm de-acum încolo

pe vecie de războaie,

să lăsăm să se sfâşie

numai oamenii'ntre ei.


Vreţi? - le spuse cerbu-atuncea

vreau răspunsul tuturor.

- Da! Răspunseră ferice

animalele în cor.


Şi făcură astfel roată

la umbra unui platan;

toţi semnară pactul păcii

pe o foaie de lipan.


După ce semnară pactul

pleacă toţi spre casa lor,

pe sub bolţi de fagi şi tei:

ursul cu vreo patru miei,

lupul cu vreo două oi,

un biet sarpe cu'n răţoi,

uliul cu'n cintezoi...


Însă n'au ajuns departe

şi din bietele-animale,

pân' s'apună soarele,

n'a rămas decât blăniţa,

fulgii şi oscioarele.


Cred că tâlcul celor spuse

îl ghicesc popoarele:

Cine face

aşa pace,

sigur o să-i steie capul

unde-i stau picioarele.

24 aug. 2025

Chiriașii cutiei mici - Vasko Popa


Introduceți în cutia mică

O piatră

Veți scoate o pasăre


Introduceți propria umbră

Veți scoate cămașa norocului


Introduceți propria rădăcină paternă

Veți scoate osia lumii


Cutia mică face totul pentru voi


Introduceți în cutia mică

Un șoarece

Veți scoate un Clatină-Munte de aur


Introduceți propria scoică maternă

Veți scoate cupa nemuririi


Introduceți capul

Veți scoate două capete


Cutia mică face totul pentru voi.

Amuzanta taină - Vasko Popa


Abia de prinde-a amurgi

În cârciuma ce se află pe drumul spre Iablonevo

Vin groparii din Vârşeţ


Hohotind încă din pragul uşii

Cer solidari doi metri de vin


Şi crâşmarul umple paharele

Aranjându-le în cruce pe masă

Pe această masă de un metru lăţime

şi un metru lungime


Împreună cu dânşii şi eu

Beau cu ochii

Amuzanta lor taină.


Traducere de Leo Butnaru

Departe de noi - Vasko Popa


Ochii tăi de n-ar fi

N-ar exista cer

În locuința noastră.


Râsul tău de n-ar fi

Din ochi pereții

N-ar dispărea vreodată


Privighetorile tale de n-ar fi

Tandre sălciile

Nu ne treceau vreodată pragul


Mâinile tale de n-ar fi

În visul nostru soarele

N-ar înnopta vreodată.