Câmpuri cu fluturi - Alberto Serret

Trupurile, o, dulci sărmane trupuri umane

cu tulpină și ramificații, rădăcini goale

bătând aerul: cupe profane, dăruind

nopților limbi transpirate, strânsele palme

și oase dislocate, cu existență mută,

ce urcă prin piele, viguros, smulgând fluturi.

Vlăguiți, par aproape ca niște steaguri puse

pentru-a umfla luciul aripilor orizontale

ce simt inerția, ca lacurile carnale

unde plăcerea-și scufundă ancore stricate.

Stând vertical, enigmă sunt în peșteri constelate

și vârfuri pline ce înfloresc, ce explodează:

Mesaje proprii, când vocea nu verbalizează,

pornind urcușul lor pe drumuri neumblate.

Trupurile, o, dulci sărmane trupuri umane

pline de limbi transpirate, de strânsele palme.

Să fii aurora - Albert Camus

Să fii aurora,

ca să cinstești aurora;

să fii pasăre,

ca să admiri pasărea;

să fii iarbă,

ca să meriți o viață de iarbă;

să iubești, înseamnă să te pierzi

în ceea ce iubești.

Am fost coamă

(bună ziua, iapă!)

Am fost petală,

(bună seara, floare de mac!)

și piatra asta între alte pietre

sfărâmate de valuri.

Metamorfoză,

nu mai vreau să iubesc:

iubesc.

Dragoste,

nu mai vreau să iubesc:

mă schimb.

Traducerea Veronica Porumbacu

Vântul pe deal - Alan Alexander Milne

Nimeni nu poate să-mi spună bine 

nimeni nu ştie la noi 

vântul acesta de unde vine 

și unde se duce apoi.  

Vine în zbor din depărtare 

și bate iute de tot 

pot să alerg oricât de tare 

să îl ajung n-am să pot.  

Dar dacă sfoara eu aş lăsa 

ce zmeul mi-l ţine departe 

vântul l-ar lua şi l-ar purta 

timp de o zi şi o noapte.  

Însă oriunde îl va purta 

îl voi găsi negreşit 

și-atunci voi şti în sinea mea 

că vântul acolo-i oprit.  

Şi aş putea să dau de ştire 

unde se duce-acest vânt 

dar unde începe-a lui rătăcire 

noi nu putem şti pe pământ.

Case neliniştite - Adrian Păunescu

Pe tronuri, pe coroane, pe nume și paftale,

Se ceartă casele regale.

Pe pâine, pe căldură, pe case și pe pace,

Se ceartă casele sărace.

Complexe stări, ciudate vremuri grele,

Se ceartă treptele-ntre ele.

E forfotă, e luptă, e un coșmar pe scară

Și treptele-ntre ele se omoară.

Pe niște bani, pe sete, pe vanități și foame,

Se ceartă casele de dame.

Pe cursul ce le-ngroapă și cursul ce le-ajută,

Se ceartă case de valută.

Prin cărămizi, prin praguri, prin grinzi, prin ușa ruptă,

În sine însăși casa luptă.

Oricâte semne bune natura ne trimite,

Tot nu sunt case liniștite.

Neliniştit temeiul, acesta ce apasă,

În fiecare casă.

Zi obișnuită - Alain Bosquet

Sunt un domn cu părul grizonat

care, dimineața, își izgonește visele

în care aleargă reptile

mâncătoare de foc.

Își salută soția, cu aerul de-a zice:

„Nu-mi mai amintesc de mângâierile noastre”.

Se cântărește, se rade,

își boxează pungile de sub ochi.

Își bea ceaiul în pielea goală:

lenea e mai tare decât râsul lui sceptic.

Corespondența și-o aruncă la gunoi.

Telefonează la întâmplare

și nu știe cui:

„Scuzați-mă, doamnă,

aflu din sursă sigură

că mâine veți muri”.

Șterge de praf o mobilă.

Când nu-l vede nimeni, scuipă

pe poemele sale

Dacă-ar avea un canar,

i-ar smulge penele.    

Traducerea Maria Banuș

Din vol. Mâine fără mine, Editura Univers, București, 1998

Suspin în zori - Ady Endre

Oh, lume scăldată în jar,

frumoasa cetate,

oh, lenesa voluptate

a trupului odihnit,

luminos si ascuns

scanteietor oras fericit

c-o mie de cuiburi molatice!

Oh, sfinte zvonuri de zori:

simfonie-a trairii salbatice,

viata minunata de-atatea ori,

ce bine ar fi

sa poti trai.

Cata bucurie zumzaie

si toata-i a altora,

cat aur rasuna din zimti

si tot e al altora,

cate femei sunt

si toate-ale altora,

de noi voluptati

ce larma pe pamant,

si toate-ale altora,

cate indemnuri tasnesc,

si toate-ale altora,

cate de toate sunt,

cate frumoase de toate,

cate sfinte de toate

si toate-ale altora.

Traducerea Lucian Blaga