Powered By Blogger

26 mar. 2026

Vestea cea mare - Zorica Lațcu


Din cer de aur rumen Arhanghelul coboară,

Spre Nazaret se-ndreaptă, zorit spre o Fecioară

Logodnica lui Iosif, din neamul lui David,

Şi numele Fecioarei – Maria; se deschid,

Tăiate de bătaia aripei de zăpadă

Vederi, cum numai îngeri smeriţi au fost să vadă.


 Maria e în rugă şi genele plecate

Umbresc obrajii palizi. Cu mâini neîntinate,

Ea răsfoieşte cartea cea sfântă în neştire.

Icoana Ei întreagă e numai strălucire.

Veşmântul Ei, lumină de lună, cade-n cute,

Cu tivul lat de aur, piciorul să-l sărute.

Marama ei ţesută din umbrele-nserării,

Îi fâlfâie pe umeri, uşor ca spuma mării.

Şi ca să-ncununeze atâta bogăţie,

În părul ei se joacă un fir de rază vie.

Cu mintea, Ea petrece în cer şi nu se miră

Când Îngerul cel Mare, în haină de porfiră,

S-apropie de Dânsa în zbor brăzdând seninul,

Şi-n dulci, cereşti miresme, o-nvăluieşte crinul.

Când i se-nchină-n faţă slăvită arătare,

Cu ochi plecaţi primeşte Fecioara Vestea Mare.


Privind icoana scrisă în umbră şi lumină,

Cu îngerul alături şi duhul meu se-nchină

Aceleia ce-n taina smereniei închisă,

S-a dat să fie foaie Cuvântului nescrisă.

O, Tu, care din buze de înger ai primit

Vestirea că în Tine Scriptura s-a-mplinit,

Şi că, prin Tine, Sfântă, va să se mântuiască

Din rele vechi o lume, prin mila cea cerească.

Fecioară, dă-ne nouă să auzim vreodată,

Că ruga noastră slabă la cer e ascultată.

Că Doamnă, Cel ce-n Tine curat s-a zămislit,

Cu ruga noastră neamul din rău l-a izbăvit.

Ca şi noi: Bucură-te, în veci să-ţi zicem Ţie

Ca Celeia ce plină de har eşti, o, Marie!

Spovedanie - Zorica Lațcu


Doamne, dintr-a inimii prisacă,

Dorurile-n roi spre Tine pleacă.

Lunga-i calea foarte, pan' la Tine...

Cum s-o afle bietele-mi albine?

Fac popas in ierburi inflorite,

Spornic sug dulceata din ispite

Si sa bea din floare daca-ncearca

Aripa de pulbere si-o-ncarca.

Din maces, din crini, din matraguna,

Mirosul florilor in stupi l-aduna.

Mustul dulce-luminos le-mbata.

Au uitat spre Tine drumul, Tata.

Ca margaritarele-n siraguri,

Lin s-aseaza faguri langa faguri.

Doamne, intr-a inimii prisaca,

Dorurile ceara or sa-ti faca

Si din ceara Ti-oi aprinde Tie,

Maine, la vecernie, faclie.

19 mar. 2026

Și unde merg? - Dimitrie Stelaru


Uite femeia care avea petale roșii în buze,

uite omul ei întunecat

ca o mlaștină unde nu mai stau peștii,

amândoi încovoiați, pânditori -

amândoi negăsind un culcuș

o albie în care să-și limpezească anii tineri.


Vine un sfânt cu preistoria,

vine gemând o minune

și orașul deschide tolba altarului

prapurii ies șchiopătând din lăzi:

- Nu plecați din zodie

ce dacă voi și fiii voștri mor?

se vor ivi alți umblători, vor fi ca iarba

mai mulți decât iarba și părul -

ce dacă muriți?


Eu nu vreau să mor,

nu vreau să mor și unde merg?

de când m-am născut unde merg?


Cine spune despre celălalt: dă-te jos?

urcă în inima altuia și cade!

Nici un mărăcine nu strigă irisului:

- vino în sămânța mea

ai fost destul prietenul luminii.

Izvorul nu spune muntelui :

- nu-mi tulbura vinele!

Totul e cântec al soarelui

o mare a destinului.


Domnule, unde-merg?

vasul tău e plin cu aur.


Din „Nemoarte, 1968

Anotimp antic - Alexandru Jebeleanu















Stai năpàdit de gânduri înțelepte,

nici o cădere nu te mai pătrunde,

gâlgâie-n văi consolatoare unde,

lent, veșnicii s-adună centripete.


Fluxul din sânge poate corespunde

cu revărsarea lungilor versete.

Mijeste pacea, în sfârșit, poete!

Orb, Pegas într-o frescă ți s-ascunde.


Descoperind, calm, satisfacții simple

vei adăsta să-ți sune-n geamuri stropii

ori să-ți indice tâlcuri grave plopii.


Din plusuri moi, prăfos, cu biblioteca,

orice-ar putea de-acum să ți se-ntâmple,

tu-l recitești pe-Ovidiu, pe Seneca.

Elegie pentru ființe mici - Eugen Ionescu














Aici a fost odată patul

unui copil care-a fost dus,

într-o cutie de păpuşe

în parcul cu pământ şi piatră.


De-atunci, în colţul lor obscur

soldaţii stau tăcuţi, de plumb,

încremeniţi lângă trompetă

cu gândul dus la bătălii

şi biruinţi imaginare.


Un tren expres de tinichea

în gara mică de carton

a ruginit de nostalgie

şi-un călător liliputan

în vagonaş a adormit.


Şi calul blând, de lemn vopsit,

încet, în gândul lui nechează

şi plânge-amar bufonul mut,

decoloratul arlechin.

O, câte lucruri - Alexandru Philippide (fiul)











O, câte lucruri au rămas nespuse,

vechi juvaeruri risipite-n drum!

De unde să le mai adun acum,

în drum pierdute, pe vecie duse?


M-aşteaptă poate altele în cale

dar viaţa merge repede la vale,

și vremea tot mai iute se prăvale.

În evu-n care-antice manuscripte

s-adăposteau prin chinovii şi cripte.


Monafii scribi tot aşteptând să vie

de prin meleaguri arăbeşti hârtie,

rădeau vechi pergamente cu-o custură

și copiau pe ele din Scriptură;

nu scrijălau adânc, să nu le strice,

și-aşa, sub psalmi, trăiau gânduri antice.


Mi-i sufletul ca unul din aceste

ciudate manuscripte palimpseste;

șterg scrisul proaspăt şi deodată iese

alt scris, cu slove ciunte, ne-nţelese.


O, dac-aş izbuti să le descurc,

la vechile izvoare să mă urc,

poate-aş găsi-n adâncul lor pitite

acele lucruri ce n-au fost rostite!

Iartă-mă, femeie, iartă-mă - Irving Layton


Da, mântuirea vine,

dar nicicând

în chipul 

în care ne-o plăsmuim.


Şi niciodată nu suntem zdrobiţi

pe roata

pe care ne-o alegem noi.

Mântuire - Irving Layton


Am ucis o pasăre

mai rară la pene

şi mai încântătoare

ca albatrosul.


Rostogolindu-şi ecoul

în recile cămări

ale cerului,

ultimul ei ţipăt

îmi va rămâne

pe veci în timpane.

În sângele tău - Dorina Brândusa Landen


Precum somnul copilului

iată sângele tău

dulce şi îndurerat

de dragoste

de moarte

îşi schimbă forma

caligrafiind această emoţie

în care se naşte un infern agonic


e trandafirul

călăul evocat

să te salveze

să nu te tulbure

atingerea nevăzutului

nici durerea

tandreţea verbului

cu care îţi scrii existenţa

ştiind cum se sparge 

singurătatea cuvântului

lovit cu limba


nu aripă

nu pasăre rătăcitoare

într-o încăpere luminoasă

în care zaci liberă

dincolo de transparenţa sudorii

bărbatului

trezind celule senzitive


în tine imaginea

se face mare melodioasă

în tine

se naşte poemul


femeie

în sângele tău 

se crapă de ziuă.


Din volumul Vânzătorul de imagini, Ed. Călăuza, 2010

vederi din curtea interioară - Dorina Brândusa Landen

(fragment)


ce să fac eu cu toată această nelinişte

cu apăsarea dorinței de a plânge dimineața

şi cu tot acest spațiu tăcut tăcut? 

buimacă de nesomn am părăsit patul

înfăşurată în halat şi cu papucii de casă 

mi-am măsurat camera cu paşi uşori

am pipăit obiectele familiare cărțile fotografiile

am băut fără grabă o cană de cappucino

am ascultat cum muzica pe care mierlele o fredonează 

urcă şi se pierde în cer până un alt stol se pune în mişcare 

toate îmi mângâiau mâinile îmi dădeau mâinile lor

priveau din toate unghiurile în lumina albă a dimineții

trupul acesta în care a fost vârâtă viața mea

zvâgnind strânsă în țesuturi 

când aprinsă când istovită

o nălucire cu glasul şi biografia mea

o poveste cu erori dintr-o oglindă 

prin care aleargă iepuri roşii cu diamante în urechi


Din volumul  "cartea a opta sau cantatå pentru iepurele rosu", Editura Vinea, 2026