Powered By Blogger

10 dec. 2025

Anotimpul meu e drept - Ioan Romeo Rosiianu


Mamă anotimpul meu e drept

strâmb sunt de-astăzi numai eu

mă îndrept spre groapă că am drept

să-mi fumez tăceri cu Dumnezeu


mamă timpul mi s-a risipit în prund

câmpul pârjolit e plin de dor

eu mai am doar versuri într-un gând

arșița din suflet mi-e spre nor


mamă e pustiu și clipa doare

ceasul s-a topit în secundar

fiecare lacrimă ce-mi moare

e obolul meu în calendar


m-am pierdut speriat în lume

lume rea stilete și cuțite

astăzi pot cu jale a vă spune

gândurile foarte ascuțite


mi-am făcut mormânt înspre apus

să te țin de mână și de suflet

când voi fi în moartea mea răpus

tu vei recunoaște după umblet


e târziu și-n ochiul meu acum

depărtarea nu-mi mai e aproape

stau la geamul vieții și vă spun

că nu știu de doruri și de pleoape


nu mai pot să mă ascund în crâng

umbra se usucă pe cărare

duc cu mine-n groapă și ascund

sufletul micuț și-atât de mare


o să fie iarăși cum a fost

nu-i nimica nou și minunat

să trăiesc acuma n-are rost

nu mai am castele sau palat


mi-a rămas cuvântul așternut

niște șoapte am la cingătoare

jur că-n viața goală m-a durut

că n-am mai ajuns la soare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează