Crucea mea cu nituri multe,
Sufletul mi-a gârbovit;
Am urcat-o-n vârf de munte
Și prin văi m-am istovit..
Am cărat-o-n spate-n toamne
Și-n nămeți am înotat;
N-am cerut clemență, Doamne,
Am tăcut și-am îndurat.
Am știut să-mi iau puterea
Doar din mila ta cea mare;
Ploaia mi-a spălat durerea,
Vântu-a șters lacrimi amare..
Acum simt povara vieții
Cum apasă pe-al meu umăr;
S-au dus anii tinereții
Și n-am avut timp să-i număr.
Crucea ta o port de-o vreme
Doar pe cale pietruită;
Nu mai vântur teoreme,
Doar mă-nclin la vreo ispită.
Nu mai aștept niciun bine
Să-mi presare flori pe cale;
Trandafir sau mărăcine,
Toți ne-nșiruim spre vale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează