„Nu te îndepărta de carte! Citește și cărti bune și cărți rele, așa poți vedea și compara binele cu răul.” (George Bacovia)
14 iul. 2020
Un rug al toamnei - Tudor George
Treceam pe-aleea toamnei, singuratec -
căutându-mi, poate, ultimul popas -
pe-un covor de sânge și jăratec
foșnind metalic, mătăsos, sub pas.
Și nu mai știu, dar parc-aveam o teamă
și-o strângere de inimă aveam,
că-n pasul meu calc inimi de aramă,
nu frunze moarte-n pasul meu destram.
.............................................................
Era pe-atunci o liniște de stampă
netulburată, doar din timp în timp
de câte-un țurțur greu prelins pe lampă,
de câte-o frunză arsă ca un limb...
Melancolii trecute, vreți voi, oare,
să mă mai plec, ca frunzele sub pas,
să mai jelesc cu toamna trecătoare
parafina splendorii ce-a rămas?...
13 iul. 2020
Pentru liniște - Margareta Sterian
Îți mulțumesc, Doamne, pentru liniștea ce mă apasă
- zgomotul n-ar ști decât să mă-nspăimânte -
îți mulțumesc pentru arabescul unei rândunici la fereastră
și pentru ramura verde ce urcă să mă privească,
dar aș vrea să fiu un copil al drumurilor largi,
să cutreier întinsa lume, s-o strâng la piept;
chipuri să vină spre mine ca frunze dansând pe o apă;
drumurile mele se pierd, chipurile dragi se îneacă...
Mi-e somn, pe viaţă şi pe moarte - Adrian Păunescu
Mi-e somn adânc şi obosit sunt foarte,
nu mă mai recunosc în tot ce fac,
vreau somnoterapie de un veac
într-un gheţar de lacrimi, de departe.
Îmi urlă-n nervi ceasornicele sparte,
eternitatea parcă are trac,
vai, insomnia m-a lăsat sărac,
mi-e dor să dorm o viaţă şi o moarte.
Am fost întreg şi am rămas o parte,
într-o luciditate fără leac,
rămân tot rac, în strâmtul zodiac,
leoaica mea de mine se desparte.
Las mâna mea ca-n somnul meu buimac,
să-ncheie ea, căzând, această carte.
Nașterea aurorei - Giuseppe Ungaretti
În supla sa mantie, aureolată,
din sân, fugară,
veselă și parcă ademenitoare,
o floare de jăratec
își scoate și aruncă, feciorelnica noapte.
Este ora care desparte prima mijire
de ultimul tremur
spre margine a cerului prăpastie palidă deschide.
Cu deget de smarald
nesigure mișcări țes inul.
Și de aur umbrele, tăcând sprintene
neștiutoare suspine,
transformă brazdele în râuri nestatornice.
Clipă veșnică - Dumitru Matcovschi
Dor vocalele în slovă,
dor silabele în vers,
dor cuvintele-n poemă,
unul scris iar altul șters.
Dor imaginile simple,
dor metaforele mici,
dor dactilii, dor troheii,
ba acolo, ba aici.
Și-apoi gândurile toate
când se-adună la un loc,
doare virgula și punctul
picurat din vârf de toc.
A fost lună, lună nu e,
au fost stele, stele nu-s...
“e ușor a scrie versuri
când nimic nu ai de spus”!
12 iul. 2020
Aș vrea să mă sting ușor - Margareta Sterian
Aș vrea să mă sting ușor cum sufli-ntr-o lumânare:
capul pe pernă și toate la locul lor
- numai brațul lunecat pe marginea patului,
semnul de carte la iertarea păcatelor.
Sunt ostenită mereu să mă aleg
al treilea, al cincilea, al șaptelea oaspe;
cercul se strânge, vorbele devin șoapte,
se rânduiesc mai simetric oaspeții când plec...
la marginea drumului, în zarea Domnului
caut zâmbetul cutezător, vorbele semețe,
Pimen Suceveanul despre scris și scriitori...
Pe vremuri se scria cu pana de gâscă, dar cu idei de aur. Astăzi, mulți scriu cu peniță de aur, dar idei de gâscă.
Cișmigiu de toamnă - Radu Gyr
E lacul grav, cu nobil efect de aqua-forte.
în gând vei recunoaşte că parcul are stil.
Şi-i aerul atâta de palid şi fragil
că nici suspinul toamnei nu poate să-l suporte.
Trosneşte-o creangă? Geme un vreasc? Sub moi dezastre
leşină frunze'n aer, distinse menestrel.
Ah, domnul meu, fireşte, acest violoncel
ce-l auzim e plânsul melancoliei noastre.
Şi-acest havuz, ce urcă spre-un ciob de stea minuscul
şi tremură cu umeri subţiri de alpaca,
e ‘nalt ca amintirea şi-i trist ca dumneata,
când fruntea-ţi cade'n palme şi inima'n crepuscul.
Cișmigiu de iarnă - Radu Gyr
Sub recea draperie de sălcii hibernale
fântâni cu bărbi de ghiaţă ca zeii scandinavi,
prin arbori policandre cu ciuturii suavi,
pe lac îngheţul alb cu solemnele lui dale...
Ciori grave, - oficiale, fac vizite'n jachete.
Brazii ciocnesc pahare subţiri de bacchara.
Era adolescenţa, cândva, pe-aici.
Era invazia de nuferi a inimii, poete.
Ce degerat e totul! Cum luneci sub banchiză!
Cu eleganţă fruntea ridică-ți-o semeţ:
în jurul tău, cochete sub marele îngheţ,
Zboschetele-au perucă pudrată de marchiză.
Sunt inima mea - Elena Liliana Popescu
Am venit în inima ta.
Sunt demult în inima ta.Nu am fost nicicând altundeva,
decât în inima ta.
Ai venit în inima mea.
Eşti demult în inima mea.
Nu ai fost nicicând altundeva,
decât în inima mea.
Eşti Inima mea.
Fântâna sufletului meu - Vladimir Streinu
peste care-n treacăt te-ai plecat, fecioară,
neștiind că ochii tăi or să rămână
prinși în fund pe-oglinda undei de izvoară...
Sufletul meu astăzi - picurare lină -
stă și-ascultă singur plânsu-și de cleștar...
...........................
...Și te-așteaptă iar
să-ți apleci deasupra-i trupul de lumină.
Poeme într-un vers I - Ion Pillat
1. Poemul într-un vers
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.
2. Păstorul mării
Copilul gol mai cântă din fluier la delfini.
3. Îmbrăţişare
Suia o viţă de-aur pe negrul chiparos.
4. Pan
Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist.
5. Pasărea din basm
Zburau fazani de aur în focul din cămin.
6. Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.
7. Melancolie
Foşniră împuşcate lungi aripi. Dor târziu.
8. Pasărea mării
Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg.
9. Trecutul
În ochii verzi porţi marea spălată de furtuni.
10. Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.
11. Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.
12. Norii
Albastru clătinate, aeriane culmi.
13. Crăciun
Se-oprise steaua, fânul din staul strălucea.
14. Templu antic
Încremeniră patru coloane, cerul, marea.
15. Stăpânul mării
În plasa lor pescarii au prins un zeu străin.
16. Înserare
Pe-oglinda legănată a sufletului: norii.
17. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.
18. Zvon
E roiul de albine sau numai amintiri?
19. Stelă de dansatoare
Cu vălul tras pe faţă, se depărtează stând.
20. Trup de fată
O salcie mlădie cum e tulpina ei.
21. Dorinţa
Iubire nu fi veşnic al inimii tăun.
22. Întâlniri
O piersică pufoasă şi fraged un obraz.
23. Iarnă
În zare zurgălăii de sănii
Suflet nins.
Suflet nins.
24. Amurg
Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.
25. Logodnă
Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea.
26. Calea nopţii
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.
27. Navigatorii
Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu.
28. Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.
29. Plaja
Nisip, talazuri, spume şi scoici tu, nicăieri
30. Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
31. Dezamăgire
Ai spart oglinda: chipul din ţăndări nu-l culegi.
32. Turc bătrân
Îşi numără mătănii de-o mie şi-una de nopţi.
33. Golful
A strâns albastru-n braţe, şi-l leagănă mereu.
34. Popor nomad
Cu norii şi cu vântul porneam, pământul sta.
35. Popor nomad
Foc stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.
36. Popas
Proptiţi în lănci, cu hăţul pe braţ, la focuri mari.
37. Descălecătorii
Întâiul fum de sate şi-n vale glas de câini.
38. Artă poetică
Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers.
39. Zile şi nopţi
Trecură ciute albe şi-ntunecaţi ogari.
40. Prevestire
În codrul numai muguri, un sunet de topor.
41. Copilărie
O jucărie spartă găsită într-un pod.
42. Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.
43. Părăsire
Pe orice cărăruie dau iarbă amintiri.
44. Conac de altădată
La scări părăginite de suflet, surugii.
45. Singur
Prin pulberea de aur cu toamna în zăvoaie.
46. Veveriţa toamna
O frunză roşie suie pe ramuri, alte cad.
47. Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.
48. Vânătoare
În zori prin ceaţa roză un sunet surd de moarte.
49. Friză
Strunindu-şi calul, sare prin veacuri nemişcat.
50. Friză
De când îţi legi sandala, s-au dezlegat milenii.
51. Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.
52. Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.
53. Gorgane pe Bărăgan
Cămile-ngenuncheate venite din Altai.
54. Primăvară
Livezi în floare, cucul, munţii ninşi, alt cuc, departe.
55. Ţara
Balauri, munţi vineţi, păzeau cetăţi de-argint.
56. Lacrimi
De plângi, o primăvară s-o scutura de flori.
57. Luntraşul
Spre moarte mă tot duce, lin, inima vâslind.
58. Nemuriri plăpânde
Migdalul meu în floare şi tu zâmbind sub el.
59. Întoarcere
În toamna desfrunzită m-am întâlnit, copil.
60. Cimitir tătăresc
Pasc moarte capre straniu încremenind pe râpă.
61. Bujori sălbatici
Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.
62. Prier
Oprit în drum, migdalul ne-ntinde flori sfios.
63. Pescăruşi
Din valuri spume albe au început să zboare.
64. Despăduriri
Se duc pe râul vremii toţi anii mei, buşteni.
65. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.
66. Seară la Voroneţ
La sfinţii-n zugrăveală, amurgu-ngenunchea.
67. Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.
Lanterna magică - Ion Pillat
Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
în umbra ce se-ncheagă în odaie,
a tresărit lumina ca un praf
când şi-a deschis pupila ei bălaie.
Lanterna magică, privind pieziş,
c-un singur ochi în frunte, ca-n poveste
și glasuri de copii în luminiş
de râs curat, ţâşniră fără veste.
Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
răsare-o lume veche şi ciudată
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
o vezi zorind spre casa de-altădată.
Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
în care o aşteaptă blând bunica
prin fumul vremii, prin trecutul drag,
mai stau privind cum piere lin fetica.
Zadarnic cerc zăvorul ferecat
pe care tot copilul îl descuie
prin vremi Scufiţa Roşie a plecat
și lupul sur mai stă pe cărăruie.
Alesul - Ion Pillat
Mi-am dezlegat sandala ca o frunză
ce cade moartă la piciorul meu,
m-am limpezit făptura să n-ascunză
nimic din ce nu duce pân’ la zeu.
Pe țărmul mării mă înalț: o urnă
în care doar lumină am turnat.
Nu plâng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă.
Stau singur, pentru jertfă împăcat.
Din pietre albe i-am durat altarul,
din lemne scumpe flăcări i-am ivit.
Și cerul-nalt cum îmi primește darul,
urc rugul împlinirii, fericit.
11 iul. 2020
Firimiturile care cad - Matei Vișniec
Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot asurzitor
se aud ţipete, bufnituri
o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a poetului
cad uneori firimituri enorme, inadmisibile
când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte
fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri
cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles
În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă
atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul
chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult
mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi
poate că aceste urme de sânge
duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul
ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe
poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale
decât câinii.
Încântare - Lucian Blaga
Domniţă din ţară bârsană,
lumină sunt, inimă, rană.
Trimite-ţi-aş veste să ştii
veninul cu ce bucurii
pe masă-mi s-amestecă-n cană,
Domniţă din ţară bârsană.
Din visuri născute în zori
trimite-ţi-aş negrele flori.
Dar teamă îmi e că le pui
la soare-n răscrucea oricui.
Rămâie, ah, toate în umbră.
Învoaltă minunea lor sumbră
să crească sub stea năzdrăvană.
Lumină sunt, inimă, rană.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















