Îți mulțumesc, Doamne, pentru liniștea ce mă apasă
- zgomotul n-ar ști decât să mă-nspăimânte -
îți mulțumesc pentru arabescul unei rândunici la fereastră
și pentru ramura verde ce urcă să mă privească,
dar aș vrea să fiu un copil al drumurilor largi,
să cutreier întinsa lume, s-o strâng la piept;
chipuri să vină spre mine ca frunze dansând pe o apă;
drumurile mele se pierd, chipurile dragi se îneacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează