Mi-am dezlegat sandala ca o frunză
ce cade moartă la piciorul meu,
m-am limpezit făptura să n-ascunză
nimic din ce nu duce pân’ la zeu.
Pe țărmul mării mă înalț: o urnă
în care doar lumină am turnat.
Nu plâng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă.
Stau singur, pentru jertfă împăcat.
Din pietre albe i-am durat altarul,
din lemne scumpe flăcări i-am ivit.
Și cerul-nalt cum îmi primește darul,
urc rugul împlinirii, fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează