Powered By Blogger

19 iul. 2021

Efebul de la Marathon - Cezar Ivănescu

















Clarei


! frumos am fost precum

efebul de la Marathon

şi meşterii Athenei bătură o medalie

de aur, să rămână chipul meu

de-a-pururi tânăr şi strălucitor!


! acuma sunt bătrân şi

mi-am pierdut şi toată strălucirea

şi orice beţivan mă-njură

în porturi, prin tavernele Athenei;

ce mai contează acest zombi,

sufletul meu e-nmormîntat acolo


în Glorie: frumos efeb mort

singur înfruntând întreagă

o oştire de barbari!


24 noiembrie 1996, București, Silvestru, 50

Pentru Clara Lucia Aruștei


Poetul a fost inspirat de “Efesul de la Marathon” care este o statuie de bronz grecească reprezentând un tânăr datată 340, 330 î. H. A fost găsită în marea Egee în zona băii de la Maratona în anul 1925. În prezent se află la Muzeul Național Arheologic din Atena. Potrivit istoricilor personajul poate fi unul din câștigătorii unei probe olimpice la Jocurile Olimpice din Grecia Antică.

Aș dori să fiu iubit - Ady Endre













Nici urmaș, nici străbunic,

nici rudă, nici bun amic

nu sunt cu nimeni,

nu sunt cu nimeni.


Sunt ca tot omul: măreție,

îngheț, taină, pribegie,

lumină fantomă,

lumină fantomă.


Oh, dar nu pot rămâne așa,

aș dori a mă înfățișa,

să mă vadă privind,

să mă vadă privind.


De asta-i: tortură, poem:

aș dori să fiu un boem,

i-aș fi cuiva,

i-aș fi cuiva.

Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P - Adrian Păunescu

















Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,

cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,

doresc să se împartă între copii şi tine,

întreaga amintire de când eram om viu.


Averii mele brute mai grabnic daţi-i foc,

vedeţi că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,

după sfârşitul nostru vine sfârşitul lumii,

noi, pătimit, poetul de moarte şi noroc.


Mai scriu aici ca banii găsiţi prin buzunare

să-i îngropaţi cu mine ca semn că îi detest

şi ca un ultim, tragic, orgolios protest

al celui care suntem, în locul de uitare,


Să m-aşezaţi în groapă cu spatele spre est,

cu tot pămăntu-n faţă, cu lumea în spinare.

18 iul. 2021

Priveliștea înserării - Daniel Turcea











sub

ram

povara florilor

surâsul

sau

fântâna

- adevărata sa

sculptură -

Calea

altfel citit-acum apropierea

morții și, rescrisă, se va-ntâmpla din nou?

pe cer, gândeam

ca mâna

peste strune

luna!


tot ce atingi e din cuvinte.


Morgenstimmung - Tudor Arghezi

















Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine

într-o dup-amiază, când

fereastra sufletului zăvorâtă bine

se deschisese-n vânt,

fără să ştiu că te aud cântând.


Cântecul tău a umplut clădirea toată,

sertarele, cutiile, covoarele,

ca o lavandă sonoră. Iată,

au sărit zăvoarele,

și mânăstirea mi-a rămas descuiată.


Şi poate că nu ar fi fost nimic

dacă nu intra să sape,

cu cântecul, şi degetul tău cel mic,

care pipăia mierlele pe clape -

și-întreaga ta făptură, aproape.


Cu tunetul se prăbuşiră şi norii

în încăperea universului închis.

Vijelia aduse cocorii,

albinele, frunzele... mi-s

șubrede bârnele, ca foile florii.


De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?

Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -

nedespărțiți - în bolţi.

Eu veneam de sus, tu veneai de jos.

tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

Eram o pasăre - Alda Merini











Eram o pasăre

cu pântecele alb și gingaș,

cineva mi-a frânt gâtul

în bătaie de joc

nu știu.

Eram un albatros mare

și mă roteam peste mări.

Cineva mi-a curmat zborul

fără-ndurarea unui sunet.

Dar chiar și întinsă la pământ

eu cânt acum pentru tine

cântecele mele de dragoste.


Versuri din volumul „Țara sfântă”, 1984

Poeții - Alda Merini

















Poeții lucrează noaptea

când timpul nu-i apasă,

când amuțește zgomotul mulțimii

și ia sfârșit linșajul orelor.

Poeții lucrează pe-ntuneric

ca șoimii nocturni sau ca privighetorile

în cânt duios

cu teama de a nu-l jigni pe Dumnezeu.

Dar în tăcerea lor, poeții

fac mai mult zgomot

decât o cupolă aurie de stele.


(din vol. „Sortiți morții”, 1980

Pulsează marea vremii - Eusebiu Camilar















Pulsează marea vremii profund în tâmpla mea...

ascult târziu în noapte și o cunosc că-i ea -


Când urcă prin artere și prin plămânii grei

imense perioade din adâncimea ei!


E drept că marea asta ne roade palul chip!

Picăm la fundul mării, cenușă sau nisip,


Dar câte viitoruri pulsăm, vâltori-vâltori:

în nemurirea mării suntem nemuritori!


Pulsează marea vremii! Înfiorat ascult,

cum se perindă evii și secoli de demult,


Și mă întreb ce fată de mâine s-o mira,

când existența noastră la tâmplă-i va pulsa...

Fantezie - Gérard de Nerval















Cunosc un cânt pe care-l ascult uimit,

Rossini, Mozart, Weber negreșit

acorduri vechi și noi ce-încântă

c-un farmec negrăit mă înfierbântă.


Și sufletu-mi întinerește iar,

răsună din ani vreo două sute.

Și parcă văd colinele pierdute,

sub Ludovic, în al chindiei jar...


Castelu-i vechi cu pietre la colțari

și cu vitralii în culori aprinse,

scăldat de-un râu ce curge printre flori

și-mprejmuit de parcuri vechi, întinse.


Lumina la fereastră e semeață,

și de o castelană cu străvechi veșminte,

de care - poate - din altă viață

cu tremur și azi mi-aduc aminte!

17 iul. 2021

Iubirea, răsărind începuse - Daniel Turcea













iubirea răsărind începuse

s-o vadă în inimă, stânca

cea necuvântătoare, se sfarmă şi

ca-n pustie odinioară apa a

izbucnit, vie, inundând

răul din mine

bucură-te, va veni

în sfârşit

clipa, ca o uşă

larg deschisă în

lumină


cine se poate apropia

de tine, cel

cu adevărat

înger

ajută-mi

să te văd.

Poeme scurte - George Almosnino










singurătatea serii

prin 

fereastra 

deschisă

căldura unui evantai

punct

un țipat

deschide

multe ferestre

fereastra lui

închisă

respirație pe geamul înghețat

pietre 

mângâiate noaptea

de mâini singuratice

insistența

de a-ți apropia

concretul cu un abur

stăricritice

și perdelele

ca femeile

īn fața ferestrei

deschise

tremurând

remember

noaptea 

stau

și aștept

întoarcerea

nopții

uimire

când rana se usucă

te gândești

la scoarța copacului

și te miri

că poți umbla

să-i spunem nostalgie

seara 

această vânătaie

care dispare

a doua zi

confesiunea unui timid

totdeauna m-am gândit

gura e o ușă

dacă eliberez 

țipătul

se prăbușește

casa

contrapunct iluzoriu

anonimatul

îndârjita

tăcere

a nemărginirii

încăpățânare

să încerci

noapte de noapte

cu îndârjirea 

unui câine speriat

să spui adevărul

cuiva care trece strada

culpa

citesc

recitesc

nimic nou

cameleonul 

e în mine

exerciții de a deveni obiect

privesc picioarele scaunului

inutile mișcării

îmi simt mușchii

încleindu-se 

lent

sfidare

sunt pedepsit

să stau în casă

și să scriu

ah, grohăitul purceilor

primăvara

capcanele culorilor

speriat

privești zorile

roșii

ca o palmă

îndârjită

de frig

semn de carte

aș vrea 

un om

atât de drept

ca liniștea

într-o clădire gotică

în labirint

de la un timp

tot caut

dincolo de ceea ce se vede

nu începutul 

nu sfârșitul

doar o ușă

vești din țara îndepărtată

și îngerii trec uneori

încerc să dorm 

cu ochii larg deschiși

micile farse ale naturii

o pasăre 

voios colorată

lângă un pian spart

urma pianistului 

cicatrizându-se

saltul în imediat

când nu mai ai ochelari

te intrebi

poate cineva 

să treacă

peste propria sa tăcere

între două oglinzi

singuratatea

ochiului

unde 

au fost

munții

rămâne doar un nor

infractorul nevăzut

până la urmă

voi afla secretul

dulapului

unde intunericul 

îmi încearcă 

pălăriile

o aproximativă descriere a veșniciei

unde 

nu e culoare

orice întâlnire

e posibilă.

M-am uitat - Alexandru Macedonski







M-am uitat la fericiți...

i-am văzut nemulțumiți

e orice zădărnicie.

Cei pe care-i vezi în slăvi

adăpați sunt cu otrăvi;

cei trăiți în sărăcie

plâng pe-a lor nemernicie;

cei mai mândri împărați

sunt de chinuri zbuciumați

e orice zădărnicie.


Vai, născut ești să trăiești,

ne-ncetat să pătimești

fii frumos, fii sănătos,

ești de-același vierme ros;

traiul crud și nempăcat 

Te sfărâmă ne-ncetat,

să te soarbă are pripă,

nu-ți dă pace de o clipă.


Bogăție, sărăcie,

e orice zădărnicie.

Sănătate, tinerețe,

minte, suflet, frumusețe,

tot ce-a fost, ce-are să fie,

e orice zădărnicie.

Fiți, trăiți, dar nu doriți... 

m-am uitat la fericiți.