Poetul seamănă mult cu un melc; se hrănește,
Întocmai ca acesta, cu flori frumoase și dulci!
Dar vai de bietul suflet! n-are aripi pentru zbor,
Ci doar un picior umil și greoi! Și astfel, în tristețe, zace
Acolo unde Dumnezeu l-a așezat, urât de toate ființe și lucruri deopotrivă!
Însă, aidoma melcului, în această lume crudă și jignitoare
Fie pe o frunză de varză, fie pe o petală de trandafir
El lasă în urmă un dispreț desăvârșit, ca o dâră argintie!
Traducerea Danut Cepoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează