Himera și-a sfărâmat fruntea de azur;
Și-a izbit aripile vinete de cer,
Iar copitele-i ferecate în fier au brăzdat cristalul dur
Călărețul a căzut. Este omul câmpiilor.
L-au văzut pe acest om straniu, în giulgiul său purpuriu,
Târându-se și gemând multă vreme pe iarba verde.
Ca sângele-i ieșind dintr-o rană deschisă,
O strălucire captivă îi sclipea în pumn -
El a strigat: „Zeii stăpânesc cerurile; dar beția e a mea!”
Din brâu și-a scos o cupă străveche,
cu noduri aspre cioplită dintr-un stejar,
Și, râzând de otrava ce-i rodea până și măduva oaselor
A privit vinul mistic și dulce plăsmuit din sângele stelelor -
Cum scotea aburi pe degetele sale luminoase.
Traducerea Danut Cepoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează