Sunt scris cu cenuşă. Am gust de cenuşă
pe degetele strâmbe, pe ochi... Ce târzii
mă dor privirile scunde (le ştii,
pitite în tine pândesc după uşă!).
Aici, în odaie, ce galbenă creşte
o lume bolnavă, cu vene subţiri.
Fiecare vers pendulează de-un fir
şi fiece fir te vrea, te doreşte.
Îţi dau curcubeul acesta de seară,
tu prinde-l în pâr şi iubeşte-mă tare,-
nu vreau să treci prin mine călătoare,
nu pot gândi o cea din urmă oară.
Însă cândva, rosti-voi şi gândul: alege -
în ziua ucisă sau ziua paradă -
pânza răspunsului undui-va în radă...
Se-apropie ziua, iubito. Înţelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează