Din zori de zi şi până-n noapte,
Luptăm cu sete la Oituz,
Cântau obuzele a moarte,
Cum plâng ciobanii din cobuz.
Ne prăvăleam cu vitejie,
Peste duşmani, când jos, când sus,
Dar într-o seară-n toiul luptei,
Un glonţ în pieptu-mi a pătruns...
În timp ce sângele-mi din rană,
Se risipea prin iarbă, ars de foc,
Eu mă gândeam la mama,
În lume singură a rămas.
La casa ce-a ruinat-o vremea,
La fraţii care au murit,
La tot ce mi-era drag odată,
Tot ce războiul a nimicit.
Din ochii obosiţi de trudă,
Curgându-mi lacrimi pe obraji,
Am adormit gândind la mama,
În tainicul miros de brazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează