Fericit de cel ce moare,
Apărând moşia sa,
Şi-n oştirea-nvingătoare,
Lasă fraţi cu cari lupta;
Dar amar de-acela care,
Simte-n pieptu-i focul sfânt,
Ci lovit de-o rană mare,
E ca viul în mormânt.
Nu trăieşte nici nu moare,
Este vrednic să-l jeliţi;
Haid-să facem surioare,
Scame pentru cei răniţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează