Se întâmplă naşterea - arcul vibrează în mâna călugărului; totul e tainic. Nume. Purificare.
Sufletul îşi caută locul. Din sanctuare şuviţa de păr oblăduieşte. O naştere dublă e o ruşine.
Începe şi se sfârşeşte vânătoarea
de libelule şi licurici...
Spada de lemn şi călăritul...
Moneda ascunde caligrafia şi poemele clasicilor,
ceaiul şi parfumul şi bulbii de iris,
sprâncenele rase şi metresele imperiale.
Alt nume. O spadă
şi dreptul de a salva sau de a ucide... In
Nuntirea - trei cupe de saké
din care fiecare bea pe rând de trei ori.
Moartea. Cina frugală. Încă un nume. Purificare.
Din volumul Imperiul mâlului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează