Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,
lovindu-şi înălţarea: "Nefericească-ne sarea din adâncuri
de mări! "
Supus sunt naşterii mele, de-a lungul şi de-a latul -
mă arde înaltul, şi apele mint, cât în lună şi-n stele
şi-n rădăcină de timp…!
Cu sine cu tot, voi smulge adâncul,
din cer şi pământ, din inima mea,
pe unde se plimbă îngheţaţi de păcat,
lumina în braţe cu Pruncul.
Din volumul Împăierea lumii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează