înseninată de-a ei blondă rază,
o lume-ntreagă-n fundul ei visează
și stele poartă pe oglinda-i creață.
Dar mâni ea falnică, cumplit turbează
și mișcă lumea ei negru-măreață,
pe-ale ei mii și mii de nalte brațe
ducând pieire țări înmormântează.
Azi un diluviu, mâne-o murmuire,
o armonie, care capăt n-are
astfel e-a ei întunecată fire.
Astfel e sufletu-n antica mare.
ce-i pasă ce simțiri o să ni-nspire
indiferentă, solitară mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează