Ridică-ncet lăsatele perdele
cu mâna ta uşor înfiorată
și din misterul umbrei încadrată,
răsari în spumă albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele
și n noaptea de luceferi presurată,
mireasma fânului cosit îmbată
ca un narcotic visurile mele.
De-ai şti ce tristă-i fără tine Luna,
tu ai veni la geam întotdeauna
să-ţi scalde păru-n blondele ei raze...
Si-n ochii tăi, haotica pribeagă,
cu străluciri de tainice topaze,
ar îngropa comoara ei întreagă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează