Nu căta mistuitoarei
patimi stavilă să pui:
lasă-ți doru-n voia lui,
tinereța călătoare-i.
Vremea dragostii s-a duce,
s-or preface toate-n scrum:
fericirile de-acum
ți-or părea c-au fost năluce.
Anii grei or să se pună
ca o negură-ntre noi:
doar uitându-ne-napoi
ne vom mai vedea-mpreună.
Lasă-ți frumuseța pradă
caldelor îmbrățișări:
te-aș topi în sărutări,
ca pe-un flutur de zăpadă...
Ce frumoasă-i noaptea! Vină,
dă-te roabă inimii;
viața lângă tine mi-i
limpede ca o lumină.
Ca-ntr-un vis plutind, ne-om prinde
prin desișuri amândoi...
sunt culcușuri dulci și moi
sub copaci, pe iarba verde.
Malul somnoroasei gârle
plin e noaptea de povești.
Focul lumilor cerești
în oglinda ei s-azvârle.
Peste unda-i călătoare,
ramuri salcia-și îndoaie,
printre foi cernând o ploaie
de lumini tremurătoare.
Vin’ - sub farmecul de stele,
pe-al meu piept fruntea să-ți reazimi,
cu-al tău zâmbet luminează-mi
noaptea gândurilor mele!
Să privim pe fața apei
tremurișul de văpăi;
iară eu în ochii tăi
să văd cerul cât de-aproape-i;
Și sub buza mea fierbinte
geana dulce să ți-o tremuri,
să mai fim, ca-n alte vremuri,
iar copii fără de minte!...
Poezie publicată în România liberă, septembrie 1884
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează