Omule, oricine ai fi, privește la Eva și la Maria,
Și, comparând-o pe propria ta mamă cu cea a Mântuitorului,
Vezi care dintre cele două este mai prețuită,
Și care dobândește mai bine bunăvoința Tatălui Veșnic.
Una și-a supus întregul neam stăpânirii demonului,
Cealaltă sfărâmă lanțurile în care zăceau strămoșii;
Prin una vine moartea, prin cealaltă, viața;
Una deschide porțile iadului, cealaltă, porțile cerului.
Totuși, această Evă - care ne osândește la flăcări
A rămas, în limitele firii sale, neatinsă de orice stricăciune;
Oare Fecioara – „binecuvântată între toate femeile”
Ar putea fi mai puțin pură în însăși zămislirea sa?
Nu, nu – să nu credeți așa ceva! Ci, cu toții,
Să proclamăm tocmai contrariul, în orice ceas și în orice loc:
Ceea ce Dumnezeu a binevoit să-i dăruiască mamei neamului omenesc,
Să nu-i refuzăm noi Mamei lui Dumnezeu.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează