În orașul Poc-în-plic
din ținutul Poc-în-bască
e un lac cât un ibric
și-n ibric: pești, raci și-o broască.
Cum am spus? Cât un ibric?
Eu vă rog să-mi dați iertare.
Lacul despre care zic
e, mă tem, ceva mai mare.
N-aș putea să spun cu cât,
fiindcă n-am cântar, nici sfoară,
dar de intri pân' la gât
îți rămâne capu-afară.
Cineva n-a priceput?
Să se mute mai în față.
După cum s-a mai văzut,
cine stă acolo,-nvață.
Dar ne-ntoarcem înapoi,
lângă lacul din poveste.
Să rămână între noi:
lac ca ăla nu mai este.
Pe deasupra e rotund
și-n adânc e ger și zloată.
Cine intră prea afund
nu se-neacă dacă-noată.
Dacă, însă, n-a-nvățat,
n-aveți grijă, n-o să piară.
Un sistem automat
face plici! și-l scoate-afară
după care, din motor,
iscă valuri mari cât casa,
peștii, scoși din somnul lor,
amețiți, îndeasă plasa.
Însă racii fac ce fac –
deși, vai! se-ncurcă-n clește
și când broasca țipă: Oac!
taie plasele cu pește.
Din volumul "În orașul Poc-în-plic"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează