Prin fulgerări de arme, sclipiri de baionete,
Se năpusteau vitejii spre oştile nemţeşti,
Ca trăznetul ce cade izbind în plin de stâncă,
Aşa izbeau flăcăii, luptând la Mărăşeşti.
Alături la Muncelul, o tânără fecioară,
Îşi conducea în luptă, al ei detaşament,
Un plutonaş de oameni cu inimi oţelite,
Urma cu cerbicie un sublocotenent
(Ecaterina Teodoroiu – n.n.)
Sub ploaia de şrapnele, obuze şi grenade,
Viteaza eroină lupta neîncetat.
Prin gesturi, prin cuvinte îndeamnă luptătorii,
Ce-n iureşul de gloanţe spre inamic străbat ...
Dar, vai, un glonţ năpraznic lovi fecioara-n frunte,
Un glonţ ce o doboară ...
Copil nevinovat – copil în floarea vieţii cu suflet gingaş-tânăr,
Căzu ca şi copacul de trăznet retezat ...
Nu mult după aceea, într-o vâlcea tăcută,
O cruce sta înfiptă pe-un prea umil mormânt,
Coroane simple, triste, de cruce spânzurate,
Şi-o candelă aprinsă aproape de pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează