Vechi testamente şi noi
se-mpăunează în zâmbetul meu, şi,-n cartea cu cer subteran a poetului, poemul nechează în pagină,
dar urmele acestea nu sunt decât urmele tale, şi taina din cufăr, şi blândeţea acestui basm îmi îmbrâncesc spre tine inima…
Te iubesc vină a începutului şi-a trezirii…!, mari policandre alint întru lauda ta. Minunează-te! Sparg între dinţi boabele dumnezeirii…
Vuieşte, Femeie!… încolătăceşte-mă în jurul fricii…
Vin clownii…! Auzi!?… Mari fericiri se pun la cale.
Din volumul Fericit pe la colțuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează