Mamei Liliei, Ștefania
Îmi amintesc de tine când privesc,
mamă de-o zi, Ștefană-Ștefanie,
icoanele, din care aburesc
sfintele cu maramă argintie
și mi te-nchipui lângă un izvor
sau lângă o fântână părăsită,
în așteptarea unui călător
să-ți dea binețe ca la o ursită.
Sub piatra grea îți tremură țărâna
și-n mal de stânc-a dor și lacrimi bate
și nu mai poți să ne mai strigi cu mâna
căci numai munții nu i-ai dus în spate.
De ce a fost aici atâta trudă,
de ce acolo e atâta jale?
Îmi urlă gândul ca un lup, asudă,
când reconstitui chipul trudei tale...
08.02.1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează