Izvorul meu de lacrimi
Se pare c-a secat,
Căci de-n zădar de suflet
Furtunile se bat.
Privirea mi-e senină-
Și cine-ar bănui
Că-n dosul ei durerea
Îmi crește zi de zi?!
Căci uite, toamna vineri
Cu brumă și cu ploi
Și parcă-n ciuda noastră
Cresc munții dintre noi.
Iar tunul geme, geme
Și frații nu mai vin...
Mă-ntreb de-o fi vreunul
Scutit de glonț străin?!
Și tremur ca o frunză
Din plopii dinspre drum,
Văzând noian de vise
Cum se preschimbă-n scrum.
O, cum mi-aș da din suflet
Oricare nestemat,
Pe-un picur cald, ce-ar spune
Ce vijelii mă bat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează