Ca o liană mă învălui
cu ochii tăi, cu ploi de șoapte,
cu neagra flacără de plete,
cu șerpii brațelor în noapte.
În vorbe îmi îneci auzul
cu primăvara ta îmi scuturi
din ramuri întomnate fulgii
și-n locul lor chemi flori și fluturi.
Cu frunzele mi-acoperi văzul
să nu știu altă frunză verde,
furtuna lor mă împresoară
și sufletu-mi prin ea se pierde.
Mă pierd întreg, de bună voie
înfășurat ca de zăbrele
în tot ce ești pe astă lume
de la țărână pân’ la stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează