Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraș
Și-o prinde omul, hoț ca un geambaș,
Ca s-o anime-n calendarul său.
Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiți sub moarte și sub cer
Și ne-a legat în zodii ca un fier -
Otrepe vechi în cosmicul tumult.
Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Lați și fărâmați ca o curea.
O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.
poezie din revista „Oltul”, anul I, nr. 1 (august 1943)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează