Să bem, prieteni, mult și anonim,
hârdaie cu vin roșu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
și ni se culcă greerii în țastă.
Același basm urât e împrejur
cu aripa de plumb și coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
și îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani și veștede tristeți,
halucinați cătăm un empireu
ce nu se mai ivește-n dimineți.
Zădărnicia stă cu noi la cot
și-n suflete ne urlă când și când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinși, nemângâiați și fluierând.
poezie din revista „Drum”, an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează