Powered By Blogger

1 aug. 2022

Golănească - Ion C. Pena


Să bem, prieteni, mult și anonim,

hârdaie cu vin roșu ne adastă, 

la urma urmei tot ne poticnim

și ni se culcă greerii în țastă.


Același basm urât e împrejur

cu aripa de plumb și coiful rupt,

deasupra cerul pus în abajur

și îngerii ce visele ne-au supt.


În ăst peisaj călătorim mereu

dealung de ani și veștede tristeți,

halucinați cătăm un empireu

ce nu se mai ivește-n dimineți.


Zădărnicia stă cu noi la cot

și-n suflete ne urlă când și când.

Măcar să bem cotnarul lumii tot

învinși, nemângâiați și fluierând.


poezie din revista „Drum”, an VI, nr. 1 (aprilie 1940)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează