Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer și pământ,
oprește trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
și stai ca să bem un cotnar
magnific de bun și de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
Hei, moarte, ursuză și rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoșii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat și urât
cu toată durerea în gât.
Tu, moarte, nimic nu câștigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
și-alături de-atâția nebuni
un hoit obosit mai aduni.
Tu, moarte la fel hăuești
cu lupii și câinii cerești,
că omul în viață adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca eternă
și vino cu noi în tavernă
la mese bălțate și mici,
cu turme de palizi calici.
Petrece cu noi și te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
Ah, iată și iată – n-asculți
ruga atâtor desculți.
Hei, moarte, aceeași rămâi
în legile astea lălâi...
un rece tăcut negustor
pe-al vieții pridvor.
Te bucuri s-adoarmă drumețul
dai prețul.
și-alături cu frații și nașii
îi iei chiuitul și pașii.
Hai, trage-n bătătură,
să mă sui în trăsură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează