Galați, oraș cumplit de negustori,
la tine stă poetul ca-n Sodoma!
El seamănă cu trudă mândre flori,
tu nu le poți simți însă aroma.
Copiii tăi țin ochii-n jos mereu.
Ei nu cunosc nici cerul urbei tale!
Spre altă cale-i cheamă cântul meu,
dar gândul lor le-arată altă cale.
Veniții din Canan și din Corint,
Bizanț și Anatal, cu crezuri multe:
d-un singur zeu acuma știu s-asculte -
d-un zeu turnat din aur și argint!
Copiii tăi, în târgul plin de zvon,
au capul înțelept și plin de grâne:
ei poartă-n suflet chipul lui Mammon,
și nu mai pot să-ncapă zmei și zâne!
De-argint lucește Dunărea. Dar ei
cetăți plutinde-nșiră pân' departe,
că luna, ca să-și vadă chipul ei,
oglindă cată-n van printre catarte.
O, teme-te, oraș nelegiuit,
de-a Dunării cumplită răzbunare!
în curgerea de val spre răsărit,
va duce despre tine vești amare.
Va spune că ți-i sufletul vândut,
pe fiii cei mai buni că-i dai uitării!
Pe fiii tăi, ce-n vremi ar fi putut
să ducă fala ta în largul zării;
Vlăstarul tău că-și plânge-nstrăinat,
de alt pământ, sub alte stele, plânsul;
trecea pe uliți trist, nemângâiat,
ai tăi treceau streini pe lângă dânsul.
Amar va fi cuvântul ce-o vesti
că Dunărea-și răzbună prigonitul!
Va duce zvon cumplit spre miazăzi
și hulă-ți va trimite răsăritul.
Îți va striga că n-ai jertfit nimic
pe-altarul sfânt al artelor sublime,
că lași un nume trist și de nimic,
rostit cu scârbă de viitorime.
Îți va striga că mulții tăi arginți
pecetluiesc micimea ta avară;
vei plânge-atunci cu lacrimi fierbinți,
încovoiat sub veșnică ocară.
Iar dacă ceru-n cei din urmă zori
de flăcări te-o cruța și de cutremur -
gândește-te, oraș de negustori,
e fiindc-ai găzduit un bard pe vremuri!
Vedere din “Galații vechi” strada Domnească


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează