Ca tine nu-s pe lumea asta două.
În viața ta cu licăriri de stea,
nădejdea mea e teafără și nouă
și se repetă tinerețea mea.
Tu - vorba mea de busuioc măiastră,
pe veci ești scumpa sufletului meu.
Cum mi-amintesc de vaca noastră astăzi
smulgând tristețea paielor mereu!
De-ncepe să cânți dispare orice geamăt.
Cu visuri de copil mă lecuiești,
sub geamul alb s-a scuturat de freamăt
scorușul veșnic gata de povești!
Torcând - ce cântă mama mult dorită?
Pe veci plecai din sat... dar tot mai știu
că-i bătătura casei troienită
de de frunza unui viscol purpuriu.
Mai știu că pentru biata noastră soartă,
în loc de plâns și-n loc de tânguit,
lângă zăplaz, ca după-o fată moartă,
a prins să urle-un câine părăsit.
Eu n-am să-mi mai văd satul din câmpie,
căci prea târziu primit-am după ani,
că dragostea, ca orice bucurie
basmaua ta frumoasă de Riazani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează