Miniatură de fildeș mărită,
Și necăjită,
Tu nu știi ce să faci,
Supărată pe mine :
Să razi ?
Să plângi ?
Dar îți strălucesc ochii
De parcă-s plini de rouă,
Căci tu le faci pe amândouă
Negrăit de frumos,
Cum cade câte-o rază de lumină
Pe nasul unui copil mânios.
Eu însă citesc mai departe și tac ...
Și tu plângi tot mai tare,
Că nu vreau să viu să te-mpac.
Dar e destul ca mai târziu
Să zâmbesc
Privind într-altă parte
(Mereu aplecat cu ochii-n carte)
Că să mă smucești furioasă de haină
Și să razi plângând acum de ciudă
Că te-am împăcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează