Aud conversațiile poeților - Gabriela Schuster

Nu sunt obişnuită să vorbesc

în faţa voastră

ştiu să vorbesc doar în bucătărie

fără incantaţii şi

descrieri în proză ale morcovilor şi

cartofilor răsturnaţi într-o oală cu

spasme lichide

Scriu pentru mine aşa cum beau apă

cum trag aer cum stau cu ochii închişi

peste visele nopţii încercând să le iau prizoniere

Nu pot să fac exerciţii lingvistice

să iau peisajele în mână

şi să le dau drumul pe hârtie

nici oameni nu pot să iau cu penseta

să îi întorc pe toate feţele

şi-apoi să îi scald în cerneală

Am fraţi care stau cu spatele

lor le vorbesc pe prima pagină

pe a doua şi aşa mai departe

întreruptă de câte o fotografie alb-negru

sau sepia când praful este destul de gros

Nu sunt obişnuită să vorbesc

în faţa voastră dar nici în spate

de fapt nu vorbesc

nu mă pricep deloc

Aud toate conversaţiile poeţilor

cu marea, cu pomii, cu iubirea,

cu moartea

şi le stă bine

aud întrebările lor fără răspuns

cerul este gol

totul a coborât pe pământ.

Jurământ în limba română - Adrian Păunescu

Ce binecuvântare şi blestem

Cea mai frumoasă veşnic să rămână,

Chiar şi-n situaţia când o tăcem,

Ea, limba română.

Tuşesc şi plâng străini destui în ea,

Frânturi din alte graiuri o îngână,

Dar, fiecare se va vindeca,

Prin limba română.

Când singur eşti la margine de timp

Şi moartea-ţi iese-n drum, ca o bătrână,

Nu dispera, că te salvezi în schimb

În limba română.

Între maternitate şi muzeu

Un ambitus din cer până-n ţărână,

Vorbeşte uneori şi Dumnezeu

În limba română.

Nu-i pentru delincvenţi şi detergenti,

S-a construit în temple şi la stână,

Se tem şi-n somn eurocraţi recenti

De limba română.

Ca vinul vechi de mii si mii de ani,

Când îşi ridică vocea din ţărână,

Oximoron de daci şi de romani

E limba română.

N-o pot răni aşa cum n-o traduc

Toti ce-i pun otravă la tâtână,

În răsărit, ca într-un cuib de cuc,

Stă limba română.

Acum, într-un tablou sacerdotal,

Trei tragice surori se ţin de mână,

Muntenie, Moldovă si Ardeal,

In limba romană.

Biserica ne dă acest pridvor

În plin vacarm de epocă păgână,

Spre Invierea noastră-a tuturor,

În limba română.

În zi de mântuire şi eroi,

Hristos al nostru pleacă să rămână,

Se-naltă adâncindu-se în noi,

În limba română.

Ne naştem şi murim şi înviem,

Şi truda noastră nu sfârşeşte, până

Nu vom învinge tot acest blestem,

Ca să atingem binele suprem,

În limba română.

Din volumul "Nemuritor la zidul morţii"

Nicolae Neagu - Biografie

Nicolae Neagu (n. 18 iulie 1931, în satul Ionești, Dâmbovița – d. 19 iunie 2009, Găești) a fost un medic și scriitor român.

A urmat școala primară la Doicești, iar liceul la Târgoviște și Găești. În anul 1956 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.[2] A lucrat doi ani ca medic în mediul rural, apoi ca medic radiolog la București și, în perioada 1973-1975, la Casablanca. 

În 1962, debutează în revista Luceafărul, iar în 1967 îi apare primul volum, placheta De-a soarele. A fost un scriitor prolific, publicând versuri, romane și cărți pentru copii. Două dintre cărțile sale pentru copii au fost traduse în limbile germană și maghiară. A colaborat la numeroase reviste culturale și literare, a fost prezent cu interviuri sau versuri la radio și televiziune.

A murit pe 19 iunie 2009, ucis în timpul unui jaf la vila sa din Găești.

Premii

Premiul Asociației Scriitorilor din București (1980) pentru volumul de proză poetică Ninsoarea care ne trebuie

Premiul Asociației Scriitorilor din București (1985) pentru volumul de versuri pentru copii În orașul Poc-în-Plic

Premiul Academiei Române (1995) pentru romanul Iubirea ca o mânză neagră

Premiul Opera Omnia al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2007)

Premiul pentru poezie al revistei Litere (2008)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni

Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (SMSPR).

Opera

Volume publicate:

De-a soarele (versuri), Editura pentru Literatură, 1967

Echilibru pînă în ploaia de octombrie (versuri), Editura Tineretului, 1969

Poeme rococo, Editura Litera, 1970

Erezii, Editura Cartea Românească, 1970

Ninse colinele în amurg (versuri), Editura Cartea Românească, 1973

Hibernale (versuri), Editura Cartea Românească, 1977

Întoarce-te să mai vezi (povestiri), Editura Eminescu, 1977

Înțelesul de pierdere, seara (roman), Editura Eminescu, 1979

Ninsoarea care ne trebuie, Editura Ion Creangă, 1979

Suvenire (versuri), Editura Eminescu, 1980

Cabinet de familie (versuri), Editura Eminescu, 1981

Filatelia și turismul, Ed. Sport-Turism, 1981 (colaborare cu Apostol Turbatu)

Anonimul, de-aproape (roman), Editura Cartea Românească, 1982

Purpură și iarbă (versuri), Editura Eminescu, 1983

Hol a hó, télapó?, Editura Ion Creangă, 1983

Somnul (roman), 1984

Schnee, dich brauchen wir, Editura Ion Creangă, 1985

În orașul Poc-în-Plic (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1985

Soarele meu, imima mea (versuri), Editura Eminescu, 1986

Cu mâna stângă (versuri), Editura Eminescu, 1987

Inima (roman), Editura Eminescu, 1989

Printre cărți, copii și cuburi (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1989

99 de poeme, Editura Cartea Românească, 1991

Exerciții de-a muri (poeme), Editura Eminescu, 1991

Iapa verde, Mînzul Poc și Băiatul fără toc (poveste), 1993

Iubirea ca o mânză neagră (roman), Editura Eminescu, 1995

Trandafiri în grădina cu iarnă (versuri), Editura Evenimentul, 1996

Părtaș la domnie (poeme), Editura Eminescu, 1997

E-te, sâc! (istorisiri pentru copii), România Press, 1997

Obitus, apusul stelei (roman), Editura Eminescu, 1999

Interiorul căderii (poezii), România Press, 2000

Nouă luni cu Lelia (roman), România Press, 2000

Doi (poeme), România Press, 2001

Harap Alb și Harap Gri, Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale "I.C. Petrescu", 2001.

Corbul - Sesto Pals

Se duce corbul la plimbare

În haina-i neagră, e în frac.

Și dacă croncăne mai tare,

În juru-i păsările tac.

Și el se-așază pe o cracă

Și dirijează un concert,

Dar o tăcere îl îneacă

Și îl conduce în deșert.

Și corbul stă ca o statuie

Privind ansamblul lui sărac,

Privind pianul care nu e,

Privind la frunze care tac.

Și fracul parcă îl sugrumă

Ca o armură de oțel,

„Aceasta este doar o glumă",

Orchestra este doar în el.

Și când observă deodată

Că totu-i gol, doar el e plin,

Un croncănit ca o săgeată

Îl prăbușește în destin.

În ceasul greu - Sesto Pals

În ceasul greu, doar lampa stă cu mine,

Îmi spune locul, gândul dus de vânt

Și cum răsar ca sute de suspine

Mici floricele-n iarbă, din pământ.

Și cum dispar, o mătură le paște

Și visul curge sângele în trup

Și moare iar, și iar renaște,

Și toate-n el se înnoadă și se rup.

Și firul meu îl văd în răsucire,

Sunt marionetă, văd că este tras

Și simt că merg, așa, în rătăcire,

Sau spânzurat de mine am rămas.

Mai trage-un pic și iar sunt în mișcare,

Mai râzi puțin, văd sfoara cum s-a tras,

O coborâre, încă o urcare,

Sunt scos din joc, e ultimul meu pas.