Powered By Blogger

7 iul. 2026

Nicolae Neagu - Biografie


Nicolae Neagu (n. 18 iulie 1931, în satul Ionești, Dâmbovița – d. 19 iunie 2009, Găești) a fost un medic și scriitor român.

A urmat școala primară la Doicești, iar liceul la Târgoviște și Găești. În anul 1956 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.[2] A lucrat doi ani ca medic în mediul rural, apoi ca medic radiolog la București și, în perioada 1973-1975, la Casablanca. 

În 1962, debutează în revista Luceafărul, iar în 1967 îi apare primul volum, placheta De-a soarele. A fost un scriitor prolific, publicând versuri, romane și cărți pentru copii. Două dintre cărțile sale pentru copii au fost traduse în limbile germană și maghiară. A colaborat la numeroase reviste culturale și literare, a fost prezent cu interviuri sau versuri la radio și televiziune.

A murit pe 19 iunie 2009, ucis în timpul unui jaf la vila sa din Găești.


Premii


Premiul Asociației Scriitorilor din București (1980) pentru volumul de proză poetică Ninsoarea care ne trebuie

Premiul Asociației Scriitorilor din București (1985) pentru volumul de versuri pentru copii În orașul Poc-în-Plic

Premiul Academiei Române (1995) pentru romanul Iubirea ca o mânză neagră

Premiul Opera Omnia al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2007)

Premiul pentru poezie al revistei Litere (2008)


Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni

Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (SMSPR).


Opera


Volume publicate:

De-a soarele (versuri), Editura pentru Literatură, 1967

Echilibru pînă în ploaia de octombrie (versuri), Editura Tineretului, 1969

Poeme rococo, Editura Litera, 1970

Erezii, Editura Cartea Românească, 1970

Ninse colinele în amurg (versuri), Editura Cartea Românească, 1973

Hibernale (versuri), Editura Cartea Românească, 1977

Întoarce-te să mai vezi (povestiri), Editura Eminescu, 1977

Înțelesul de pierdere, seara (roman), Editura Eminescu, 1979

Ninsoarea care ne trebuie, Editura Ion Creangă, 1979

Suvenire (versuri), Editura Eminescu, 1980

Cabinet de familie (versuri), Editura Eminescu, 1981

Filatelia și turismul, Ed. Sport-Turism, 1981 (colaborare cu Apostol Turbatu)

Anonimul, de-aproape (roman), Editura Cartea Românească, 1982

Purpură și iarbă (versuri), Editura Eminescu, 1983

Hol a hó, télapó?, Editura Ion Creangă, 1983

Somnul (roman), 1984

Schnee, dich brauchen wir, Editura Ion Creangă, 1985

În orașul Poc-în-Plic (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1985

Soarele meu, imima mea (versuri), Editura Eminescu, 1986

Cu mâna stângă (versuri), Editura Eminescu, 1987

Inima (roman), Editura Eminescu, 1989

Printre cărți, copii și cuburi (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1989

99 de poeme, Editura Cartea Românească, 1991

Exerciții de-a muri (poeme), Editura Eminescu, 1991

Iapa verde, Mînzul Poc și Băiatul fără toc (poveste), 1993

Iubirea ca o mânză neagră (roman), Editura Eminescu, 1995

Trandafiri în grădina cu iarnă (versuri), Editura Evenimentul, 1996

Părtaș la domnie (poeme), Editura Eminescu, 1997

E-te, sâc! (istorisiri pentru copii), România Press, 1997

Obitus, apusul stelei (roman), Editura Eminescu, 1999

Interiorul căderii (poezii), România Press, 2000

Nouă luni cu Lelia (roman), România Press, 2000

Doi (poeme), România Press, 2001

Harap Alb și Harap Gri, Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale "I.C. Petrescu", 2001.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează