Nicolae Neagu - Biografie

Nicolae Neagu (n. 18 iulie 1931, în satul Ionești, Dâmbovița – d. 19 iunie 2009, Găești) a fost un medic și scriitor român.

A urmat școala primară la Doicești, iar liceul la Târgoviște și Găești. În anul 1956 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.[2] A lucrat doi ani ca medic în mediul rural, apoi ca medic radiolog la București și, în perioada 1973-1975, la Casablanca. 

În 1962, debutează în revista Luceafărul, iar în 1967 îi apare primul volum, placheta De-a soarele. A fost un scriitor prolific, publicând versuri, romane și cărți pentru copii. Două dintre cărțile sale pentru copii au fost traduse în limbile germană și maghiară. A colaborat la numeroase reviste culturale și literare, a fost prezent cu interviuri sau versuri la radio și televiziune.

A murit pe 19 iunie 2009, ucis în timpul unui jaf la vila sa din Găești.

Premii

Premiul Asociației Scriitorilor din București (1980) pentru volumul de proză poetică Ninsoarea care ne trebuie

Premiul Asociației Scriitorilor din București (1985) pentru volumul de versuri pentru copii În orașul Poc-în-Plic

Premiul Academiei Române (1995) pentru romanul Iubirea ca o mânză neagră

Premiul Opera Omnia al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2007)

Premiul pentru poezie al revistei Litere (2008)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni

Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (SMSPR).

Opera

Volume publicate:

De-a soarele (versuri), Editura pentru Literatură, 1967

Echilibru pînă în ploaia de octombrie (versuri), Editura Tineretului, 1969

Poeme rococo, Editura Litera, 1970

Erezii, Editura Cartea Românească, 1970

Ninse colinele în amurg (versuri), Editura Cartea Românească, 1973

Hibernale (versuri), Editura Cartea Românească, 1977

Întoarce-te să mai vezi (povestiri), Editura Eminescu, 1977

Înțelesul de pierdere, seara (roman), Editura Eminescu, 1979

Ninsoarea care ne trebuie, Editura Ion Creangă, 1979

Suvenire (versuri), Editura Eminescu, 1980

Cabinet de familie (versuri), Editura Eminescu, 1981

Filatelia și turismul, Ed. Sport-Turism, 1981 (colaborare cu Apostol Turbatu)

Anonimul, de-aproape (roman), Editura Cartea Românească, 1982

Purpură și iarbă (versuri), Editura Eminescu, 1983

Hol a hó, télapó?, Editura Ion Creangă, 1983

Somnul (roman), 1984

Schnee, dich brauchen wir, Editura Ion Creangă, 1985

În orașul Poc-în-Plic (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1985

Soarele meu, imima mea (versuri), Editura Eminescu, 1986

Cu mâna stângă (versuri), Editura Eminescu, 1987

Inima (roman), Editura Eminescu, 1989

Printre cărți, copii și cuburi (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1989

99 de poeme, Editura Cartea Românească, 1991

Exerciții de-a muri (poeme), Editura Eminescu, 1991

Iapa verde, Mînzul Poc și Băiatul fără toc (poveste), 1993

Iubirea ca o mânză neagră (roman), Editura Eminescu, 1995

Trandafiri în grădina cu iarnă (versuri), Editura Evenimentul, 1996

Părtaș la domnie (poeme), Editura Eminescu, 1997

E-te, sâc! (istorisiri pentru copii), România Press, 1997

Obitus, apusul stelei (roman), Editura Eminescu, 1999

Interiorul căderii (poezii), România Press, 2000

Nouă luni cu Lelia (roman), România Press, 2000

Doi (poeme), România Press, 2001

Harap Alb și Harap Gri, Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale "I.C. Petrescu", 2001.

Corbul - Sesto Pals

Se duce corbul la plimbare

În haina-i neagră, e în frac.

Și dacă croncăne mai tare,

În juru-i păsările tac.

Și el se-așază pe o cracă

Și dirijează un concert,

Dar o tăcere îl îneacă

Și îl conduce în deșert.

Și corbul stă ca o statuie

Privind ansamblul lui sărac,

Privind pianul care nu e,

Privind la frunze care tac.

Și fracul parcă îl sugrumă

Ca o armură de oțel,

„Aceasta este doar o glumă",

Orchestra este doar în el.

Și când observă deodată

Că totu-i gol, doar el e plin,

Un croncănit ca o săgeată

Îl prăbușește în destin.

În ceasul greu - Sesto Pals

În ceasul greu, doar lampa stă cu mine,

Îmi spune locul, gândul dus de vânt

Și cum răsar ca sute de suspine

Mici floricele-n iarbă, din pământ.

Și cum dispar, o mătură le paște

Și visul curge sângele în trup

Și moare iar, și iar renaște,

Și toate-n el se înnoadă și se rup.

Și firul meu îl văd în răsucire,

Sunt marionetă, văd că este tras

Și simt că merg, așa, în rătăcire,

Sau spânzurat de mine am rămas.

Mai trage-un pic și iar sunt în mișcare,

Mai râzi puțin, văd sfoara cum s-a tras,

O coborâre, încă o urcare,

Sunt scos din joc, e ultimul meu pas.

Piaţa San Marco - Irving Layton

Au şi consumat palatul dogilor

Şi, de la sine înţeles, Puntea Suspinelor

Căreia mizeria şi-un poet beteag de picor

i-au dat faimă.

Stângaci şi orbaznici ca porumbeii, se hrănesc,

Se tot şi se tot fotografiază unul pe altul.

Gemutlichkeit de berărie. Şi Belmont Park.

Orchestra cântă focos uvertura

Traviatei.

Unde-am mai văzut oare ceva asemănător?

La Sfânta Agata? În vreo altă reşedinţă laurentină?

N-are importanţă.

Asta-i Veneţia. Asta-i Europa.

Şi aştia-s „bunii europeni” ai lui Nietzsche.

Mâine se vor tolăni pe nisipul de la Lido

Bronzându-şi picioarele şi pieptul.

Aşa e digerată măreţia. Leii sfântului Marcu.

Prea obosiţii lor ochi se vor închide a somn.

Somn. Somn. Somnul drepţilor culţi.

Să mănânci. Să haleşti palate şi monumente,

Cu liste de bucate în mână.

„Mesdames e Herren trebuie, mai întâi de toate, să mâncaţi 

Acest splendid exemplar de sculptură

Şi restul în ordinea următoare.”

În vreme ce Il Duomo atârnă-n miniatură

De vreun gât rumenit ori la încheietura mâini.

Traducerea Ion Caraion

Împotriva morţii acesteia - Irving Layton

Am văzut onorabila

moarte 

servită-aidoma ca pâinea şi ca vinul

prin magazine şi birouri

prin cluburi şi pensiuni

şi la biserica

din colţ

care dă-n două străzi,

văzut-am moartea

servită

cum serveşti îngheţata.

Împotriva acestei morţi

încete, sigure:

- trupul,

soarele-acesta solid

şi exaltările răsuflării tale,

şi-obrajii tăi

trandafirii, încântători,

şi tainica

viaţă 

a imaginaţiei

plănuind deliberarea

din muncă 

şi din piatră.

Scrisoare - Constantin Oprişan

Eu voi muri, dar ți-oi rămâne-aproape,

Cum în final rămâne simfonia,

Ca să-ți alint luminile din pleoape

Și gândurilor tale, fecioria

Tu n-ai să știi că sunt mereu cu tine

Și ai să-mi cauți urmele pierdute,

Aceleași căi îți vor părea străine,

Aceleași stele te-or privi tăcute.

Dar inima-ți va spune-n noaptea albă,

Când clopotul se va-mpleti cu vântul,

Că nu sunt mort: mă porți în gânduri, salbă,

Căci mi-au murit doar ochii triști și cântul.

Litere - de Hermann Hesse

Noi pana o luăm din când în când

şi scriem semnele pe foi imaculate

ce multe spun, le ştim cu toţi pe rând,

e-un joc ce are reguli mai aparte.

Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni

şi-ar lua foaia cea de rune încrustată

şi pe ea ochii curioşi şi-ar aţinti,

o lume-ar înfrunta, înstrăinată,

o sală cu vrăjite semne i-ar apare.

În A şi B ar vedea om şi fiară,

cu ochi, cu limbi şi membre mişcătoare,

când lin, pe îndelete, când fugară

trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.

Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,

văzând creaţia întreagă, cu fiori,

în semnele-mpletite, negre, bântuind,

prin ornamente şi bastoane, ca plutind,

şi ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.

S-ar minuna, cu plâns şi râs, cutremurat

că după gratii de înscrisuri a intrat

întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc

lui i-ar părea în semne micşorată,

stufoasă, fermecată, parcă-n şir păşesc

prizonieri asemeni, prinşi în roată.

Încât dor de viaţă, moarte sau ovaţii

şi chinuri s-ar asemăna ca fraţii...

Şi-acest sălbatic ar striga, în fine,

înspăimântat, în jaruri scormonind,

în reci sudori sau cu litanii line,

pe flăcări foaia runelor jertfind.

Şi poate-atunci, când semnele străine,

această lume strâmbă, acest nimic vrăjit

întors în nefiinţă, acest de ne-ndurat

în ţara nimănui a fost sorbit,

ar suspina, senin şi vindecat.

Traducerea Dan Dănilă

Tu eşti ca un pământ - Cesare Pavese

Tu eşti ca un pământ

nerostit niciodată de nimeni,

tu nu aştepţi nimic

decât numai cuvîntul

ce va ţâșni din adâncuri

ca un fruct între ramuri.

Un vînt te ajunge.

Lucruri aride şi moarte

te stânjenesc şi pier în vânt.

Cuvinte şi membre vechi.

Te înfiori în vară.

Traducerea A.E. Baconsky