Au şi consumat palatul dogilor
Şi, de la sine înţeles, Puntea Suspinelor
Căreia mizeria şi-un poet beteag de picor
i-au dat faimă.
Stângaci şi orbaznici ca porumbeii, se hrănesc,
Se tot şi se tot fotografiază unul pe altul.
Gemutlichkeit de berărie. Şi Belmont Park.
Orchestra cântă focos uvertura
Traviatei.
Unde-am mai văzut oare ceva asemănător?
La Sfânta Agata? În vreo altă reşedinţă laurentină?
N-are importanţă.
Asta-i Veneţia. Asta-i Europa.
Şi aştia-s „bunii europeni” ai lui Nietzsche.
Mâine se vor tolăni pe nisipul de la Lido
Bronzându-şi picioarele şi pieptul.
Aşa e digerată măreţia. Leii sfântului Marcu.
Prea obosiţii lor ochi se vor închide a somn.
Somn. Somn. Somnul drepţilor culţi.
Să mănânci. Să haleşti palate şi monumente,
Cu liste de bucate în mână.
„Mesdames e Herren trebuie, mai întâi de toate, să mâncaţi
Acest splendid exemplar de sculptură
Şi restul în ordinea următoare.”
În vreme ce Il Duomo atârnă-n miniatură
De vreun gât rumenit ori la încheietura mâini.
Traducerea Ion Caraion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează