Powered By Blogger

14 nov. 2026

George Gârda - Biografie


George Gârda n. la 17 septembrie 1879 - 23 decembrie 1948.
A venit pe lume în Comuna Mănăştiur, unde va urma şcoala primară, continuându-şi apoi studiile liceale la Lugoj şi Braşov. Pe 5 octombrie 1901 s-a înscris la Politehnica din Budapesta, Facultatea de Arhitectură, beneficiind de o bursă din partea Fundaţiei „Emanuil Gojdu”, datorită înclinaţiilor sale umaniste, abandonează Politehnica şi urmează cursurile Facultăţii de Drept, iar la 27 aprilie 1907 obţine titlul de doctor în ştiinţe juridice la Universtitatea din Budapesta. Încă de pe băncile şcolii el consideră drept o datorie sfântă, promovarea limbii, culturii şi a idealului naţional. Acum îşi va începe activitatea literară şi politică, publicând în gazeta „Poporul român”, de la Budapesta şi în ziarul “Drapelul” din Lugoj primele poezii în grai bănăţean, schiţe, recenzii şi articole politice. Poeziile dialectale scrise în acestă perioadă au fost adunate în volumul „Banatu-i fruncea”, ce apărea în anul 1908 la editura ziarului „Poporul român”, cu un cuvânt introductiv al profesorului de dialectologie Iosif Popovici de la Universitatea din Budapesta. După apariţia acestui volum, nu mai scrie versuri, dar publică numeroase schiţe umoristice şi cronici politice în „Drapelul”, „Convorbiri literare”, „Semenicul”, „Calendarul românilor” şi în multe altele. Fire deschisă, voluntaristă şi sociabilă, Gârda a fost atras încă din anii liceului de posibilitatea activării în asociaţiile şi societăţile culturale care promovau cultura şi spiritualitatea română în ideea cultivării conştiinţei naţionale. În 1906 îşi deschide birou avocaţial în Făget, identificându-se cu trăirile şi aspiraţiile oamenilor din această zonă, făcând parte din numeroase comitete, asociaţii şi societăţi culturale şi sociale, devenind un reputat cărturar local. Uşurinţa cu care comunica şi relaţiona cu ţăranii prin graiul zonei, talentul oratoric, dar şi pregătirea profesională temeinică, îl vor impune pe Gârda drept o personalitate culturală și politică de necontestat. Era greu de conceput organizarea unei acţiuni politice în zona Făgetului, fără participarea sau sprijinul lui George Gârda. Acesta se va implica atât în acţiunile întreprinse pentru formarea primului batalion românesc din Lugoj, cât şi în organizarea gărzilor naţionale româneşti din zona Făgetului. În a două jumătate a lunii noiembrie a anului 1918 principala preocupare a românilor din zona Făgetului, ca de altfel a tuturor românilor din Banat şi Ardeal, a fost alegerea delegaţiilor pentru Marea Adunare de la Alba Iulia. Astfel, ca o recunoaştere a meritelor sale, George Gârda a fost delegat al Făgetului la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, pentru a exprima dorinţa fierbinte a bănăţenilor de a se uni cu fraţii de peste munţi. 

După realizarea Marii Uniri, este numit comandant suprem al Gărzilor Naţionale din plăşile Făget şi Birchiş, într-o perioadă deosebit de frământată. Dorind să reprezinte interesele acestor plaiuri bănăţene, se angreneză în vâltoarea luptelor politice, fiind ales deputat în primul Parlament al României reîntregite. Aprecierea de care se bucura Gârda în rândul parlamentarilor bănăţeni a fost confirmată şi de alegerea sa în funcţia de secretar al Adunării Deputaţilor, în şedinţa din 28 noiembrie 1919. Fiind membru marcant al PNL, va fi ales deputat în perioada guvernării liberale, manifestând aceeaşi poziţie combativă, dar principială. În cele 3 mandate de deputat, Gârda a reprezentat cu cinste şi demnitate zona Făgetului şi s-a bucurat de sprijinul şi simpatia celorlalţi deputaţi bănăţeni, indiferent de apartenenţa politică. Cultura, jovialitatea, ironia fină, spiritul de echipă au trezit admiraţia colegilor din parlament, bucuroşi să se afle în compania lui Gârda. Ca personalitate de referinţă pentru oamenii din zonă, a fost ales de mai multe ori consilier local şi judeţean. Prigoana comunistă s-a abătut şi asupra slujitorilor şi iubitorilor de cultură. Gârda asistă cu mâhnire şi neputinţă la asaltul culturnicilor cu carnet roşu asupra spiritualităţii şi culturii tradiţionale bănăţene. Tot ce clădise el încă din anii studenţiei se prăbuşea. Simte pericolul ce-l ameninţă şi nu întâmplător, aşa cum se vede şi din corespondenţa sa, îi solicită ajutor  fostului coleg din studenţie, dr. Petru Groza, ajuns între timp premierul României. Decesul survenit la 23 decembrie 1948 l-a salvat de umilinţa şi samavolniciile autorităţilor comuniste, dar nu şi pe soţia sa, Aurora Gârda, terorizată şi evacuată din casă de către conducerea raionului de partid Făget. Scrierile sale şi activitatea desfăşurată definesc atitudinea unui democrat sincer şi luptător pentru eliberarea naţională şi propăşirea culturală a Banatului. Astăzi o stradă îi poartă numele şi un monument aflat în parcul civic îi imortalizează memoria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează