Pantele întunecate ale pământului
Răsună în rouă;
Cerul arde albastru
Prin mâinile goale, întinse ale copacilor.
Țărâna se ridică, vibrant, din aerul rece.
Iar frunzele strălucitoare încălzesc câmpurile
În vasta întindere - ușor ondulată de un văl de nori -
Flutură moara cântătoare.
De-a lungul cărărilor oglindesc iazuri
Spuma lor e parcă înghețată și întinsă
de fiare rătăcitoare până când umbre,
ca niște călugări, trec șchiopătând.
În fumul alb care se ridică din colibele fragile,
Amurgul descoperă vise de mult pierdute;
Și sub arbustul înflorit al serii,
Dealurile pasc stele ca și cum ar fi miei.
(Din „Cititorului est-german II), Poezia germană de la mijlocul secolului: De la Baltică în Banat; publicat de Fundația Culturală a Expulzaților Germani, Bonn, 1984)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează