Oraș cu amurguri târzii, cu răni sângerânde-ntre coaste,
Te bat vânturi reci și pustii și-un vânt venit de departe
Îți șuieră-n noapte vis de măriri, nostalgii
Ce te-ntorc în trecutul uitat de copii.
Pentr-o clipă învie din nou Rocinante
Și cavalerii tristei figuri își scot săbii din teacă să apere Crucea.
Păgânii se-neacă în sânge.
Se-ntorc caravane-ncărcate de Duh și gânduri curate.
Între zăpezile roze pe creste și pinii înnegriți de timp și poveste.
Ceasul tău prinde a bate, cetate; cu trecut și virtute nu te scufunzi în mlaștini mărunte;
Munte-ți fu pieptul în pagini de carte.
Te apără pietre sculptate, cavaleri în armuri, pânze pictate, glorie, mănăstiri și morminte;
Acum ani mulți, dintr-o gară,plecau șapte voinici spre Soare-apune,
Se spune... să lupte, să-nvingă, să moară.
Lăsau dragoste, mume și țară... acum s-au pierdut în zări depărtate,
Sângele li s-a amestecat cu pământul din vale, doar amintirea lor din cetate străbate
Și umbra lor e strajă lângă Cruci și Altare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează