(Destinatarul poeziei „Elegie” („Lui H. Roman” - „Prietine, să plângem...”), scrisă de Eugen Ionescu în perioada sa de tinerețe (publicată în revista liceului „Sfântul Sava” și inclusă ulterior în universul liric de debut, marcat de volumul Elegii pentru ființe mici).
• H. Roman era un prieten din tinerețe al autorului (identificat în mediul literar școlar/gimnazial al lui Eugen Ionescu din Bucureștiul anilor 1920), căruia îi este adresată o elegie melancolică, un îndemn metaforic la plâns universal și compasiune pentru fragilitatea lumii, cu frunze căzute, trecerea timpului, durerea omului).
I
Prietine, să plângem.
O lacrimă va fi pentru frunza galbenă,
o lacrimă pentru trandafirul scuturat,
o lacrimă pentru o fată moartă la optsprezece ani,
o lacrimă pentru durerea fiecărui om.
O lacrimă pentru fiecare piatră,
pentru fiecare pom,
pentru fiecare stea
şi pentru Ideal.
Sufletele sunt nesfârşit de multe:
prietine, noi nu ne vom putea opri din plâns.
II
În inimă e rană,
prietene, şi doare.
A trecut pe stradă
om bolnav şi palid:
pentru lacrimile lui, sufletul a fost pocal.
Sălciile plângeau
cu lacrimi grele, de metal:
o, lacrimile lor s-au cuibărit în mine
şi m-apasă.
Pe cer erau lacrimi multe, mici,
şi-o lacrimă mai mare,
şi n-am ştiut: e cerul ce-oglindeşte
ceea ce este în mine, sau cugetu-mi e-oglinda?
Prietene,-nţelegi
că trebuie să plâng?
Traducerea di limba franceză Mihai Rădulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează