Stăpâne,
Nimic din ceea ce e omenesc
Nu-mi este străin.
Sunt legată
De toate păcatele
Cu mii de lanţuri.
Ajută-mă, dacă-ţi îngăduie trufia,
Să cred şi
Să nu mă tem
De mânia ta.
Lasă-mi
Gustul dulce-amar al mărului
Lasă-mă
Să-i privesc sămânţa-ntre sâni
Să-mi fie noapte
Şi să-mi fie zi
Să-mi aleg ceasul confruntării
Cu mine însămi
În ziua din urmă.
Din Posibila trecere (1993)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează