Zăbovim până târziu, urmărind cum, domol, ne învăluie noaptea:
Nici un ceasornic nu numără clipele.
Unde sunt săruturi şi braţele îmbrăţişează
Timpul nu are relevanţă.
Miez de vară: frunzele atârnă mari şi nemişcate;
La margine de pleoapă, o stea –
Sub mătasea pielii, o mare –
Ele ne spun că aici nu există timp.
Stăm; frunzele nu cunosc vârsta verii.
Nici un ceasornic nu simte nevoia să ne convingă
Că nu avem decât ceea ce ne amintim:
Vârtejul unor minute în jurul tâmplelor.
Suntem asemeni unui rege şi a unei regine
Atunci când mulţimea nesăbuită preia controlul;
Interval în care copacii îşi leapădă, împăcaţi, coroanele
În lacuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează